INFOGRAFIE Topul restanţierilor la credite, judeţ cu judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românii nu s-au descurcat cu plata ratelor în 2012 FOTO Adevărul
Românii nu s-au descurcat cu plata ratelor în 2012 FOTO Adevărul

Valoarea sumelor restante la împrumuturile luate de populaţie şi firme a crescut anul trecut cu peste 30% şi se apropie se pragul de 6,5 miliarde de euro. Cele mai mari restanţe, raportate la volumul de credite, sunt în judeţele Sălaj, Suceava şi Galaţi.

Chiar dacă avansul înregistrat de rata şomajului s-a temperat anul trecut, iar salariu mediu pe economie a crescut uşor, mulţi români s-au confruntat cu dificultăţi la rambursarea creditelor contractate. În plus, activitatea multor firme a continuat să fie afectată de criză, iar unele dintre ele au tras obloanele. La toate acestea, se adaugă o depreciere de 2,5% a leului în raport cu euro în 2012, dar care a ajuns la aproape 7,5% în timpul crizei politice din vară. Toate acestea s-au reflectat într-o creştere accelerată a restanţelor la creditele contractate de persoanele fizice şi juridice. 

Valoarea sumelor restante a crescut anul trecut cu 31% şi a ajuns la echivalentul a 6,48 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). 

În condiţiile în care activitatea de creditare a bătut pasul pe loc, ponderea restanţelor în totalul portofoliului de împrumuturi a urcat de la 9,5% la sfârşitul lui 2011 la 12,56% la finele anului trecut. 

Volumul total al restanţelor acumulate de populaţie la plata ratelor la credite a depăşit 9,6 miliarde de lei (2,1 miliarde de euro), potrivit datelor BNR. Doar în luna noiembrie a anului trecut a fost înregistrat un salt de aproape o jumătate de miliard de lei. Inclusiv restanţele la creditele în lei, unde presiunea se diminuase începând din 2011, au înregistrat un salt semnificativ la finalul anului trecut, pe fondul majorării dobânzilor.

Sălaj: O cincime din credite sunt restante

Clasamentul restanţierilor pe judeţe, calculat în funcţie de ponderea sumelor restante în totalul creditelor contractate, este condus de populaţia şi firmele din Sălaj. Aici, pentru o cincime din împrumuturile luate (22,5%) se înregistrează întârzieri la plata ratelor, respectiv 85,4 milioane de euro. 

Suma nu este foarte mare în comparaţie cu valorile din alte judeţe, însă îngrijorătoare este ponderea pe care aceasta o ocupă în totalul finanţărilor date de bănci în acest judeţ. 

Sălajul este urmat în top de judeţele Suceava (19%) şi Galaţi (18,6%), cu restanţe de 136 de milioane de euro, respectiv 175 de milioane de euro. 

Dacă la nivel naţional rata şomajului a fost de 5,59% la finele lui 2012, în cele trei judeţe din top indicatorul a depăşit media. Astfel, în Sălaj, rata şomajului a fost de 6,62%, în Suceava – 5,67%, iar în Galaţi – 9,14%, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. 

infografie harta restantieri

Cea mai mare valoare nominală a artelor neachitate la scadenţă se înregistrează în Bucureşti-Ilfov, respectiv 2,56 miliarde de euro, adică 40% din totalul înregistrat la nivel naţional. Raportat la întregul portofoliu de credite, sumele restante reprezintă 12,2%, sub media naţională. Cele mai mici restanţe, respectiv credite acordate, se înregistrează în judeţele cu o activitate economică mai puţin dezvoltată. 

Gorjenii, cele mai mici restanţe

La polul opus din topul restanţilor se clasează populaţia şi firmele din judeţele Gorj, Dâmboviţa şi Teleorman. În cele trei judeţe, se înregistrează întârzieri la plată pentru mai puţin de 7,5% din valoarea creditelor contractate. Iar valoarea nominală a acestora nu depăşeşte 30 de milioane de euro. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite