ING Bank renunţă la încă un serviciu de care beneficiau clienţii săi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a închis, rând pe rând, la serviciile acordate fizic clienţilor săi, închizând casieriile şi a limitat retragerile şi depunerile la bancomate, ING a anunţat că renunţa la încă un serviciu pe care-l acordă acum clienţilor.

Potrivit unui mesaj al băncii, până la finalului lunii august 2019, ING va închide toate multimatele, „calculatorul de plăţi SelfBank”.

„Îţi sună cunoscut Automatic Service Teller sau AST? Dacă da, probabil îl ştii mai degrabă drept aparatul de extrase, bancomatul cu scaun sau “calculatorul de plăţi din ING Self'Bank. Cel mai cunoscut apelativ e Multimat, dar şi acesta va ieşi din uz, pentru că vom retrage multimatele până la finalul lunii august 2019", a informat ING. 

Luna trecută, ING Bank România a anunţat că, începând cu data de 1 aprilie 2019, va limita depunerile şi retragerile de numerar, atât pentru propriile bancomate, cât şi pentru bancomatele altor bănci.

Reprezentanţii băncii susţineau că, în cazul în care un client va avea nevoie să retragă sau să depună o sumă mai mare de 15.000 de lei, va trebui să sune la numărul 031.406.24.64, pentru a oferi „câteva detalii” despre tranzacţie.

Pe de altă parte, toate casieriile fizice ale ING Bank au fost închise din 29 octombrie 2018, banca continuând strategia de dezvoltare, prin care urmăreşte să-şi transforme sucursalele în unităţi de tipul self-service.

Banca a anunţat pe parcursul anului trecut că principalul canal de tranzacţionare va fi ING HomeBank, în timp ce Self-Bank-urile vor avea noi tipuri de ATM-uri, care vor înlocui casieriile tradiţionale.

Clienţii ING vor putea să depună numerar folosind cardul ING ataşat contului (lei sau euro) direct la ATM-urile ING, pot să îi transfere prin ordin de plată - dacă au banii într-un cont la o altă bancă sau pot să transfere instant banii (lei) pe care îi au la alte bănci prin funcţionalitatea „Portează-ţi banii“ din ING HomeBank - serviciul ING de internet banking.

Conturile clienţilor ING vor putea să fie alimentate de către alte persoane direct la ATM-urile ING, pe baza unui cod de depunere ce poate fi solicitat în ING Office, pentru lei începând din 01 noiembrie 2018 sau prin transfer bancar. 

Clienţii îşi vor putea vedea şi gestiona ratele la credite direct din HomeBank.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite