INTERVIU Ce este în neregulă cu programul „credite cu dobândă zero pentru dezvoltare personală” şi ce ar trebui păstrat din el

Guvernul a pus în dezbatere publică proiectul „Investeşte în tine”, prin care vrea să le dea românilor credite de 40.000 de lei cu dobândă zero pentru dezvoltare personală. Cristian Păun, profesor de economie la ASE, a răspuns la întrebările „Adevărul” privind efectele acestui program, atât pozitive cât şi negative, ce riscuri aduce şi în ce mod ar putea fi el schimbat ca să fie util.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a publicat joi proiectul de ordonanţă de urgenţă care reglementează modul în care Guvernul vrea să acorde credite de 40.000 de lei cu dobândă zero, garantat în proporţie de 80% de către stat, celor circa 8 milioane de români eligibili. Programul se adresează tinerilor fără venituri sau cu venituri reduse, cu vârsta sub 26 de ani. De asemenea, programul poate fi accesat şi de persoane cu vârsta cuprinsă între 26 şi 55 de ani, dacă acestea sunt cuprinse în sistemul de învăţământ sau efectuează cursuri de reconversie şi/sau specializare profesională. Potrivit Guvernului, actul normativ va avea un impact favorabil în integrarea tinerilor pe piaţa muncii şi creşterea ocupării cu circa 10 mii persoane anual.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Babu, a declarat că proiectul a fost în primă lectură în şedinţa de Guvern de vineri şi va fi adoptat cel mai probabil săptămâna viitoare.

Cristian Păun a răspuns la mai multe întrebări ale „Adevărul” privind acest proiect.

Adevărul: În primul rând, consideraţi în regulă acordarea de către stat a unor credite cu dobândă zero? Care sunt aspectele de luat în considerare la această propunere?

Cristian Păun: Aşa cum nu există nimic „gratuit”, nici dobânda nu poate fi zero. Dobânda este plătită, suportată de noi nu de guvern. Nişte „favoriţi” aleşi, de cele mai multe ori, arbitrar şi cu miză politică clară vor primi un cadou din banii românilor cărora li se va refuza altceva poate mai vital (renovarea unui spital, construirea unei centuri ocolitoare, renovarea unui pod etc.). Facilitarea creditului va modifica ireversibil comportamente economice: în loc să economisim suntem stimulaţi să ducem o viaţă pe credit, în loc să fim cumpătaţi şi să nu consumăm tot ce câştigăm suntem împinşi către mai puţină cumpătare, în loc să fim atenţi la incertitudine şi riscuri (pe care creditarea le implică şi le captează în dobândă) vom fi stimulaţi să le ignorăm. Pe partea cealaltă, producătorii vor trăi cu impresia că există resursele cu care vom consuma mai mult.

În doilea rând, ţinând cont că sunt eligibili circa 8 milioane de români, consideraţi că se va asemăna această iniţiativă cu perioada când se dădeau credite „numai cu buletinul”?

Este o măsură aberantă care nu se va aplica tuturor fără îndoială. Statul va scoate din joben nişte „criterii” care vor transforma societatea în „privilegiaţi” şi „plătitori” pentru astfel de fantezii redistributive. În loc ca statul să risipească resurse importante ca să stimuleze consumul privat (şi aşa dependenţa de consum final a gospodăriilor a PIB-ului României este mai mare decât media UE), mai bine s-ar preocupa de alocarea resurselor pentru proiecte care să ajute producţia. România nu trebuie transformată şi mai mult într-o ţară de consum ci într-una de producţie iar rolul statului în investiţiile care pot ajuta producţia este important. Prin astfel de măsuri se ratează sistematic acest lucru. Pe lângă costul direct (bani care se iau de la unii ca să se deconteze dobânda la creditele altora), avem şi costul indirect al investiţiilor care nu se mai întâmplă în România.

Ce efect ar putea avea măsura asupra bugetului statului? Dar asupra băncilor?

Negativ dacă se aplică unui număr mare de potenţial beneficiari (ceea ce cred că nu se va întâmpla). Toată lumea va fi alterată de această aberaţie în care statul facilitează un comportament anti-economic pentru care economia reală (din care se extrag resursele) va fi şi mai puţin ajutată sau pregătită să vină în întâmpinarea unui consum stimulat nenatural.

Consideraţi că este o metodă prin care statul poate investi în forţa de muncă?

Statul nu trebuie să investească direct în forţă de muncă. El ajută forţa de muncă prin crearea unui mediu de afaceri cât mai liber şi cât mai concurenţial. Jucătorii privaţi trebuie atraşi să investească ei în muncă sau să investească ei în crearea de locuri de muncă. Nu statul şi, în niciun caz, nu prin aşa ceva. Chiar dacă ne gândim la dezvoltarea unei afaceri de aceşti bani nu trebuie să uităm că banii europeni au o componentă importantă în această zonă, bani pe care nu prea ne grăbim să îi absorbim. Deci fondurile europene care dezvoltă capitalul uman sunt ignorate complet dar venim cu noi scheme pe care să le alocăm cui dorim.

Ce părere aveţi despre modurile în care pot fi folosiţi banii luaţi prin acest credit? Credeţi că statul ar trebui să impună reglementări stricte privind utilizarea acestor bani, care să îndrepte cheltuielile către educarea şi calificarea forţei de muncă în domeniile unde lipsesc specialişti sau este mai corectă libera alegere a beneficiarilor?

Dacă nu impune va fi o mare greşeală. Din bani publici vom finanţa tot felul de fantezii de consum care numai dezvoltare nu se pot numi. Dacă se impun condiţii stricte banii devin indezirabili şi nu se vor califica prea mulţi sau nu vor dori prea mulţi să îi acceseze. Eu nu înţeleg de ce nu lăsăm intermedierea financiară să îşi facă treaba, de ce nu încurajăm prin investiţii publice de amploare dezvoltarea societăţii româneşti, de ce nu creştem nivelul veniturilor românilor printr-o guvernare mai puţin coruptă şi birocrată. De ce credem că dacă scăpăm de dobândă o bună parte din români dar menţinem acest mediu complet ostil mediului de afaceri ar fi un model de succes.

Consideraţi corect că îi poate fi acordat un credit unui copil de 16 ani?

Doar dacă este pentru studiu sau pentru un program care să îi dezvolte abilităţile sale (cursuri de IT, cursuri de limbi străine etc.). Creditele pentru educaţie sunt bune şi acelea pot beneficia de condiţii preferenţiale. Sau creditele pentru probleme de sănătate grave.

Ce efecte ar putea avea, per total, acest program? Pozitive/negative?

Ideea nu trebuie complet aruncată la gunoi. Aspectele sociale nu pot fi ignorate. Dacă folosim acest mecanism să rezolvăm probleme în zone sociale sensibile (săraci, zone rurale, familii defavorizate) legate de educaţie sau sănătate e în regulă. Dar dacă acest mecanism se va transforma în credite cu dobândă zero pentru săraci ca ei să consume mai uşor alcool şi copii să îi retragă din sistemul de educaţie am eşuat total. Din păcate, România este o ţară săracă iar programe sociale de acest tip ar însemna să iertăm câteva decenii bune pe români de multe costuri. De aceea soluţia este să creăm un spaţiu cât mai liber economic şi să avem răbdare. Să aşteptăm ca resursele să se acumuleze şi să mişte întreg sistemul economic creând prosperitate pentru toţi. Şi din această prosperitate vom avea, cu siguranţă, de unde să suportăm mai uşor costuri ale vieţii de zi cu zi. Inclusiv dobânda la credite.