Investitorii străini: Contribuţia angajaţilor la Pilonul II ar trebui să crească din nou spre 6%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contribuţia angajaţilor la Pilonul II nu trebuie sub nicio formă să fie redusă, ci dimpotrivă ar trebui să crească din nou spre 6% (în prezent fiind 3,75%) pentru a asigura un nivel de economisire satisfăcător, consideră Consiliul Investitorilor Străini (FIC).

Asociaţia, ai cărei membri angajează aproximativ 200.000 de persoane, este îngrijorată de posibilele măsuri de politică publică privind sistemul de economisire pentru pensie prin cei trei piloni şi de lipsa de transparenţă în care acestea sunt analizate şi promovate. „Sistemul de economisire pentru pensie este foarte important având în vedere direcţia estimată a evoluţiei demografice a României în următoarele decenii. În acest context considerăm că pensiile obligatorii administrate privat (Pilonul II) sunt esenţiale pentru ca angajaţii de astăzi să-şi poată menţine un nivel de trai satisfăcător la sfârşitul vieţii active”, transmit FIC.

Toate studiile de specialitate arată că în jurul anului 2040 piramida demografică a României va fi de aşa natură încât va pune o presiune mare pe sistemul public de pensii. Din ce în ce mai puţine persoane active vor trebui să asigure veniturile unui număr din ce în ce mai mare de persoane inactive. Pilonul II de pensii, unde banii sunt economisiţi pe termen lung, va putea prelua o parte din această povară financiară.

În opinia FIC, reforma Pilonului II de pensii nu poate fi justificată de evoluţiile datoriei publice sau ale deficitului. Bunăstarea viitoare a actualilor angajaţi nu trebuie periclitată printr-o abordare pe termen scurt. Situaţii excepţionale precum mari calamităţi sau războaie pot pune în discuţie fluxurile financiare din Pilonul II, însă datoria publică şi deficitul trebuie aşezate pe o traiectorie sănătoasă prin alte metode. Mediul de afaceri din România a atras atenţia, în ultimii 5 ani, că politicile publice în care scăderile de taxe şi creşterile cheltuielilor sunt măsuri simultane, poate fi un mix destabilizator.

„Banii economisiţi de angajaţii de astăzi reprezintă nu doar o asigurare pentru viitor, ci sunt şi o sursă importantă de finanţare a economiei şi investiţiilor în prezent. Cei 42 miliarde de lei acumulaţi până acum in Pilonul II sunt investiţi în proporţie de 92% în România. Statul român şi companiile listate la bursă utilizează aceşti bani pentru dezvoltare. Piaţa de capital locală ar suferi un şoc în absenţa acestor economii pe termen lung ale angajaţilor”, mai arată FIC.

Asociaţia consideră că există o tendinţă generală a autorităţilor de a aborda insuficient de dinamicile pe termen lung şi de a împinge rezolvarea unor probleme complexe în viitor, pentru a-şi dedica atenţia doar asupra acelor teme care sunt presante astăzi. Totuşi, sistemele de pensii sustenabile se construiesc în decenii şi FIC încurajează autorităţile să menţină cursul început acum zece ani pentru că experienţa şi calculele dovedesc că aceasta este decizia corectă.

FIC a transmis Guvernului, împreună cu Camera de Comerţ Americană în România, un document de poziţie în care a explicat pe larg argumentele tehnice pentru menţinerea actualului sistem de economisire şi şi-a exprimat disponibilitatea la dialog pe această temă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite