Joaca de-a achiziţiile publice. Statul va putea ajusta oricând preţul contractelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bani

Preţul unui contract de achiziţii publice va putea fi ajustat oricând, ori de câte ori se constată apariţia unei situaţii imprevizibile, au decis Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP). Acest lucru este valabil atât pentru contractele de achiziţie publică care urmează să fie încheiate, cât şi pentru cele în derulare.

Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice a redactat o instrucţiune care are ca scop stabilirea modului în care se ajustează preţul contractelor de achiziţie publică/sectorială. Documentul a fost publicat deja în Monitorul Oficial, prevederile aplicându-se imediat.

Mai precis, se stabileşte că preţul contractului va putea fi revizuit, urmând să se aplice un coeficient de ajustare la contravaloarea lucrărilor sau serviciilor oferite de către contractant, chiar dacă are loc sau nu o situaţie imprevizibilă. Mai mult, preţul va putea fi actualizat cu un „coeficient de actualizare a anumitor elemente constitutive ale preţului contractului”, dacă apare o situaţie imprevizibilă. Acest lucru va putea fi făcut chiar şi în condiţiile în care ajustarea preţului nu a fost prevăzută prin documentaţia de atribuire/contractul de achiziţie publică/sectorială.

ANAP mai susţine că modificările, dacă ar fi fost incluse în procedura de atribuire iniţială, nu ar fi condus la selecţia altor candidaţi decât cei selectaţi iniţial sau la acceptarea unei alte oferte decât cea acceptată iniţial sau nu ar fi atras şi alţi participanţi la procedura de atribuire. Instituţia mai susţine că modificarea nu schimbă echilibrul economic al contractului de achiziţie publică/sectorială în favoarea contractantului.

Ajustarea va fi făcută recurent, potrivit ANAP, care susţine că autoritatea sau entitatea contractantă va aplica formula de ajustare/revizuire la fiecare aplicaţie de plată, pe întreaga durată a derulării contractului.

Ce înţelege ANAP prin situaţie imprevizibilă                                                 

ANAP susţine că pot apărea oricând situaţii imprevizibile pe perioada derulării procedurii de atribuire şi/sau pe perioada de îndeplinire a contractului.

„Prin situaţie imprevizibilă se înţelege un eveniment care, fără a intra în sfera forţei majore, nu putea fi prevăzut în momentul depunerii ofertei, fiind mai presus de controlul părţilor contractante, care nu se datorează greşelii sau culpei acestora şi care are ca efect crearea unei disproporţii de prestaţii între părţi, afectând interesele comerciale legitime ale uneia dintre acestea”, arată ANAP.

ANAF enumeră o serie de situaţii imprevizibile, care determină actualizarea preţului contractului, dar susţine că şi altele, neincluse aici, pot fi luate în calcul:

a) modificări legislative sau au fost emise de către autorităţile publice acte administrative care au ca obiect instituirea, modificarea sau renunţarea la anumite taxe/impozite locale, al căror efect se reflectă în creşterea/diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului;

b) modificarea salariului minim aplicabil, toată valoarea manoperei va fi actualizată cu un procent egal cu cel cu care a fost indexat salariul minim;

c) modificarea normativelor tehnice după încheierea contractului de achiziţie publică care influenţează şi impune redimensionarea elementelor ofertate şi preţul contractului, cu condiţia încadrării în procentele aferente modificărilor nesubstanţiale prevăzute de lege;

d) creşterea preţurilor unor materii prime/materiale/alte produse (inclusiv combustibili şi energie) care influenţează preţul ofertei;

e) diminuarea preţurilor unor materii prime/materiale/alte produse, care influenţează preţul ofertei în raport cu preţurile prevăzute în ofertă, considerate preţuri de referinţă;

f) situaţia în care durata de derulare a procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică/sectorială se prelungeşte peste durata de valabilitate a ofertei, stabilită iniţial prin documentaţia de atribuire;

g) situaţia în care durata de îndeplinire/executare a contractului se prelungeşte peste termenele stabilite iniţial în respectivul contract, din motive care nu se datorează culpei contractantului. Actualizarea, în acest caz, se aplică cu condiţia ca operatorul economic să nu fi încasat contravaloarea actualizării costurilor cu titlu de daune-interese;

h) intrarea în faliment sau incapacitatea unuia sau mai multor furnizori declaraţi în ofertă de a mai furniza anumite produse ceea ce duce la obligarea ofertantului de a schimba furnizorul şi să îl pună în situaţia de a înregistra pierderi materiale.

Modificările se aplică şi procedurilor de atribuire şi contractelor/acordurilor-cadru de achiziţie publică/sectorială aflate în derulare, indiferent de legea care le este aplicabilă, precum şi celor ce vor fi încheiate după intrarea acesteia în vigoare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite