Legea „Dai casa şi scapi de bancă“ se va aplica şi creditelor în derulare. Cât de retroactivă este legea privind darea în plată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avocatul Gheorghe Piperea a adus mai multe argumente juridice care arată că legea privind darea în plată se poate aplica şi contractelor în derulare fără a avea caracter retroactiv
Avocatul Gheorghe Piperea a adus mai multe argumente juridice care arată că legea privind darea în plată se poate aplica şi contractelor în derulare fără a avea caracter retroactiv

Legea privind darea în plată, prin care românii cu credite imobiliare pot ceda locuinţa băncii fără a mai rămâne datori cu altceva, este considerată retroactivă de către Banca Naţională a României (BNR) pentru că se aplică şi contractelor în vigoare. Avocatul Gheorghe Piperea, care a reprezentat mai multe grupuri de clienţi în procese cu băncile, a adus mai multe argumente că legea nu este retroactivă.

Pe de o parte, viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu afirmă că directiva europeană pe care o implementează legea dării în plată arată clar că „nu se aplică contractelor de credit existente înainte de 21 martie 2016“.  

Astfel, el afirmă că legea nu se poate aplica şi creditelor actuale. De asemenea, el spune că legea nu face distincţie între săraci şi bogaţi. „Să îi ajuţi pe cei în nevoie e o opţiune a societăţii. Să îi ajuţi, fără să ştii, pe cei care nu au nevoie e o prostie. Să îi ajuţi, pe ascuns, pe cei care nu au nevoie e o ticăloşie“, a scris Olteanu, într-o opinie postată pe site-ul băncii centrale.

Legea a fost criticată dur şi de către bancheri. Florin Dănescu, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor, a acuzat că „darea în plată este pentru cei care nu vor să plătească, nu pentru cei care nu mai pot“, notează Agerpres.  

Efecte pentru viitor, chiar dacă modifică ceva din trecut

Pe de altă parte, avocatul Gheorghe Piperea a scris pe blogul său că, încă din 2011, Curtea Constituţională a arătat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior“.

De asemenea, Piperea a arătat că, în 2012, Curtea Europeană de Justiţiţie a arătat că o lege internă de protecţie a consumatorilor poate fi aplicată şi unor contracte în derulare.

El a mai arătat că în Codul Civil se arată clar că „dacă o situaţie juridică anterioară intrării în vigoare a unei legi noi este generată de regimul juridic al proprietăţii sau al bunurilor, atunci efectele viitoare ale acestei situaţii juridice anterioare sunt reglementate de legea nouă“.

În fine, avocatul mai spune că OUG 50/2010 se aplică şi contractelor în derulare, iar darea în plată a imobilului pentru stingerea datoriei poate fi asimilată cu o refinanţare. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite