Bani

articolul anterior articolul urmator

Legea dării în plată: Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii au emis avize negative

9
22 Feb 2016 17:37:51
Autor: Dan Străuţ
Magistraţii nu agreează forma iniţială a proiectului legii dării în plată
Magistraţii nu agreează forma iniţială a proiectului legii dării în plată

Ministerul Justiţiei şi CSM au dat aviz negativ propunerii legislative privind darea în plată, lucru ce pare să fi fost trecut sub tăcere de iniţiatori.

Documentele care atestă reacţia celor două instituţii faţă de proiectul legislativ, postate pe hotnews.ro, conţin argumente de ordin tehnic şi juridic.

Dacă legea trece aşa cum e ea în prezent, programul „Prima Casă“ ar putea fi compromis, pentru că băncile vor scumpi avansul pentru împrumuturile imobiliare până la 40%.

„Tinerii care vor dori să îşi ia un apartament/casă, vor avea nevoie de mult mai mulţi bani decât în prezent. Nu va fi Apocalipsă (România a trecut prin momente mai dificile), dar efectele vor fi pe buget (taxe şi impozite) şi foarte probabil pe curs. Adică vor plăti nu doar cei care nu au bani de rată la bancă şi cărora şi aşa le e greu, ci şi ceilalţi“, comentează hotnews.ro.

De asemenea, „Dacă legea trece cu amendamente, imaginea băncilor (şi aşa precară) se va înrăutăţi. Iniţiatorii vor pune eşecul pe seama lobby-ului bancar, iar băncile vor traversa din nou momente deloc plăcute“.

Bancherii, în colimator

Iată ce a postat avocatul Gheorghe Piperea pe Facebook:
Ipoteca convenţională nu este valabilă decît dacă suma pentru care este constituită se poate determina în mod rezonabil în temeiul actului de ipotecă.
Şi ce avem noi aici? Valoarea creanţei creşte exponenţial pe motiv de risc valutar sau de clauze abuzive, valoarea imobilului scade dramatic, iar ipoteca rămîne aşa cum a fost concepută iniţial, cu aceeaşi valoare a creanţei şi cu aceeaşi valoare a imobilului dat în garanţie. În acest caz, contractul de ipotecă, prin el însuşi, nu mai poate determina în mod rezonabil suma pentru care ipoteca s-a constituit.
Deci ipoteca este nulă. V-aţi prins? Vedeţi pe ce coclauri rătăcesc aceşti nefericiţi şi tulburi lobby-işti bancari?
“.

La rândul lui, deputatul Daniel Zamfir, iniţiatorul proiectului, a postat:
La începutul săptămânii va intră la vot în Senat, legea darii în plată. Aflu de la colegi că viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu a înroşit telefoanele senatorilor, cerându-le să susţină amendantele BNR pe care vor să le susţină în plenul Senatului.
Face asta de ceva vreme, ştiu că nu se va opri nici dacă legea va trece de Senat, pentru că legea va intra în Cameră Deputaţilor, unde vor încerca prin toate mijloacele să o facă inaplicabilă, prin introducerea acelor amendamente care tocmai pentru asta sunt făcute!
Au început deja să lanseze prin presa plătită marea intoxocare că tinerii nu-şi vor mai putea lua credite. Nimic mai neadevărat. Programe gen «Prima Casă» nu sunt deloc afectate de legea dării în plată
“.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

foarte atent
22.02.2016, 18:13:55

famiglia nu se lasa !

0 (2 voturi)
anaidas anaidas
22.02.2016, 21:54:13

Nu inteleg exact cum sta treaba. Eu merg la banca, cer un credit sa imi cumpar un apartament. Apartamentul valoreaza 30 000. Eu am 10 000 EUR, banca imi mai da 20 000. Am acum o datorie - un credit la banca de 20 000. Platesc 10 000 EUR din credit, dupa care nu mai pot plati. Banca vine, imi ia apartamentul si-l vinde cu 10 000 sa iti recupereze datoria. Banca deci si-a recuperat cei 20 000 (10 000 care i-am platit eu + 10 000 cat a luat pe apartament cand l-a vandut) si eu tot nu scap de datorie? Pai e normal? Atunci de ce se mai accepta apartamentul ca garantie, daca tot dator sunt si dupa ce-l pierd? Banca si-a recuperat datoria, ce mai vrea de la mine? Sau scrie mic mic de tot la sfarsitul contractului ca pe langa apartament se pune gaj si pe viata imprumutatului? Si culmea, ca tot sunt oameni care sustin bancile si impiedica legea darii in plata sa fie votata. Incredibil. Un clan de bisnitari legali. Camatari cu acte si costum. De isarescu nu mai zic, ca am obosit.

Stan Toma
22.02.2016, 19:50:46

Legile le voteaza parlamentul ,toate legile si cele care convin si cele care nu convin.

+1 (1 vot)
Ionut Imv
22.02.2016, 20:32:27

De ce au dat aceste instituții avize negative?care sunt motivele?

Credite Banci
22.02.2016, 21:01:51

Eu am un credit in CHF. Am luat in 2008 un credit de 140 mii CHF. Slava domnului, salariul mi-a mai crescut in acesti ani si pot acoperi rata acestui credit. Platesc lunar circa 900 CHF. In cei aproape 8 ani de plata am achitat 70,000 CHF din care doar 10,000 principal. Banca imi ia comision de administrare 200 CHF lunar. Este normal? EU DE CE NU BENEFICIEZ DE PROGRAMUL PRIMA CASA? De ce platesc comisioane nesimtite? Am un salar mai mare si platesc taxe si impozite la stat. Statul se indestuleaza din banii mei si nu imi ofera nici un sprijin. E normal? BNR de partea cui este? Am vrut sa renegociez: am propus bancii eliminarea comisionului de administrare si reducerea marjei de la 4% la 2% ca sa fie si pentru mine suportabila rata (urma sa scada la 650 CHF). Imi asum cresterea cursului si faptul ca am cumparat scump. Dar banca mi-a ras in nas. A zis ca poate doar sa imi faca " favoarea" de a ma scuti de plata comisionului de admin. pentru 1 an. E normala o asa bataie de joc? Cum prin prima casa se poate dobanzi mai mici si eu care am platit deja 70,000 CHF nu pot avea o dobanda conform cu prima casa? Daca nu eram puternic sa ma lupt, sa incerc sa castig mai mult, atunci cu siguranta ma duceam la banca sa imi fac singur dreptate. Sunt multe de povestit. Doar ignorantii isi dau aiurea cu parerea. Dar vorba aia..." ASA SA VA AJUTE DUMNEZEU"

Vezi toate comentariile (9)