Leul fără frontiere (22)

După ce, la sfârşitul lunii ianuarie 1998, convertibilitatea de cont curent a monedei naţionale devenise un fapt împlinit, interesul pentru piaţa valutară a sporit. Fiecare mişcare a leului faţă de dolar, în sus ori în jos, trezea emoţii puternice.

Se formase deja convingerea că pe termen scurt, pe parcursul a câtorva zile, dacă leul urca şi cobora continuu era un lucru bun. Mişcarea în zig-zag îi deruta pe cei preocupaţi de presiuni speculative. Cu privire la raportul leu-dolar, fie pe termen scurt, fie pe termen lung, începuse să fie luat în seamă faptul că şi banii au un preţ! În tranzacţiile interne, fiecare monedă (leu, franc, liră, dolar etc.) căpăta un preţ, în raport direct cu puterea ei de cumpărare.

*

Ultima zi bancară din anul de dinaintea trecerii la convertibilitate (31 decembrie 1997) consacrase linia definitorie a ultimilor luni: stabilitatea pieţei valutare. Noiembrie şi decembrie 1997, mai ales, marcaseră o depreciere lină a leului, în raport cu dolarul, nu mai mare însă de două procente. Ultimul curs din ’97: 1 dolar ═ 8023 lei. Ziua de luni, 5 ianuarie 1998, când piaţa valutară s-a redeschis, n-a semănat însă deloc cu ultima zi bancară din ’97. Mai întâi, prima zi bancară din ’98 a ocazionat un fel de şah valutar, mulţi jucători încercând deschideri tari, spre a-şi surprinde adversarii şi a obţine poziţii avantajoase.

Este cert că, pe piaţa valutară, anul 1998 a debutat în forţă. Importatorii, mai întâi, au făcut să crească brusc cererea de valută. Apoi, au avut loc puternice presiuni speculative asupra monedei naţionale. Leul a fost împins în jos, în timp ce monedei americane i s-a creat un culoar liber la urcare. Astfel „stimulat”, dolarul a sărit peste patru praguri psihologice în numai cinci zile bancare: 8100, 8200, 8300 şi 8400. Această evoluţie a avut două vârfuri explozive: primul la 5 ianuarie, în cea dintâi zi bancară a anului 1998, al doilea la 9 ianuarie. Ambele vârfuri, expresii ale unei nervozităţi excesive, au fost urmate de mişcări ceva mai calme ale cursurilor valutare. Ceea ce înseamnă că nici excesul de cerere, nici speculaţiile executate în valuri succesive n-au reuşit să obţină efecte cu bătaie lungă. Şi nici n-au avut capacitatea de a-şi menţine dominaţia pe piaţă.

 Venise şi vestea că BNR a depus la Monitorul Oficial noul regulament valutar, semnalând liberalizarea cumpărărilor de valută de către populaţie, fapt care a aprins gustul acumulărilor de valută. A prins cheag imediat şi o cerere sporită de valută din partea importatorilor de resurse energetice. La care s-a adăugat faptul că, în mai toate balurile de pe pieţele valutare, dolarul luase conducerea dansului.

Marţi, 6 ianuarie,  zborul dolarului a fost impetuos: plus 82 de lei. Cursul zilei: 1 dolar ═ 8203 lei.  Încă un prag psihologic fusese depăşit. Dar miercuri, 7 ianuarie, saltul dolarului a fost mai atenuat: plus 33 de lei. Cursul zilei: 1 dolar ═ 8236 de lei. Joi, 8 ianuarie, saltul dolarului a rămas la nivelul zilei anterioare: tot 33 de lei. Cursul zilei: 1 dolar ═ 8269 de lei. Vineri însă, 9 ianuarie, pe piaţa valutară s-a produs cea de-a doua explozie. La cauzele deja amintite s-a mai adăugat una: seismul de pe scena politică internă, accentuat mai cu seamă de discuţiile aprinse despre posibile alegeri anticipate. Căderea leului a devenit mai accelerată. Cursul zilei: 1 dolar ═ 8360 de lei.  A fost depăşit al treilea prag psihologic, cel de 8300 de lei.

BNR a anunţat, vineri seara, că va interveni decisiv pentru a opri presiunile speculative şi pentru a restabili echilibrul cursului. Luni dimineaţa, ratele de schimb ale băncilor comerciale mai purtau pecetea zilei de vineri. Cursul comunicat de BNR: 1 dolar ═ 8420 de lei. Fusese depăşit al patrulea prag psihologic: cel de 8400. Dar acest curs, exprimând temperatura pieţei luată la amiază, nu a surprins tendinţa întregii zile: ieşirea leului din picaj. De altfel, marţi 13 ianuarie cursul valutar comunicat de BNR a reprezentat o premieră a primei luni din 1998: leul şi-a încetat căderea. După ce luni, 12 ianuarie, cursul a fost de 1 dolar ═ 8420 de lei, cel mai de sus nivel atins în ianuarie 1998, marţi dolarul a început să  piardă teren. Rata de schimb a scăzut cu 5 puncte: 1 dolar ═ 8415 lei. Moneda naţională nu numai că a ieşit din picaj, dar a şi urcat.

*

Şi acum, câteva cuvinte despre presiunile speculative asupra leului.  În toată lumea, chiar şi pe pieţele consolidate, speculanţii sunt huliţi şi urâţi. Dar, în acelaşi timp, sunt respectaţi şi temuţi. Pe deasupra, ei sunt şi necesari.  Fără speculanţi, pieţele ar suporta un somn dramatic al valorilor: mărfuri, bani, titluri financiare. Deţinătorii acestor valori ar face stocuri şi ar aştepta să le vândă când preţurile vor fi convenabile. Speculanţii au dinamizat piaţa, au introdus imprevizibilul, forţând urcuşuri ori coborâşuri neaşteptate, obligându-i pe toţi jucătorii de pe piaţă să caute să scape cât mai repede de mărfuri, de bani, de titluri de valori. Specula se învaţă ca orice profesie. Uneori se învaţă din greşeli, cum a fost în ianuarie 1998. O greşeală semnificativă a fost privirea înapoi. În anii trecuţi, pe piaţa noastră valutară se câştigaseră bani buni din speculaţii. De fiecare dată, s-a mizat pe slăbirea leului, iarna. În ianuarie 1998 însă, jocul se schimbase. E drept că, în acele zile de început de an, importatorii de resurse energetice au umflat cererea de valută. Băncile care au avut ordine de cumpărare au urcat rapid cursul dolarului. Celelalte au încercat să se alinieze. Leul s-a înclinat. Temporar însă. Tentaţiile speculative n-au întârziat să se manifeste, dar BNR  s-a dovedit a fi pregătită să le contracareze. Confruntarea a fost profesională şi nicidecum administrativă.

Aşa cum am văzut, la 12 ianuarie piaţa valutară s-a calmat. După ce, în prima săptămână bancară din 1998, manifestase o nervozitate excesivă. De la 13 ianuarie şi până la sfârşitul lunii, pe o piaţă stabilizată, cursul s-a mişcat când în sus, când în jos, surprinzându-i pe operatori, cu deosebire pe cei preocupaţi de presiunile speculative asupra monedei naţionale. Piaţa a căpătat gustul imprevizibilului, lucru ce s-a văzut mai ales miercuri 21 ianuarie, când dolarul s-a depreciat cu 81 de lei.

De notat este şi faptul că acest eveniment (saltul spectaculos al leului în raport cu dolarul) s-a produs în ziua în care noul regulament valutar, pus în vânzare de Monitorul Oficial într-un tiraj suplimentar, s-a epuizat în câteva ore. La începutul lui februarie ’98 trecerea la convertibilitatea leului avea să fie deja un fapt împlinit.

Aşadar, se apropia momentul liberalizării leului. O liberalizare de cont curent. Noi aveam deja un soi de liberalizare, parţială. I s-a spus: „convertibilitate internă, limitată, de cont curent”. Acum urma să dispară cuvântul „internă”. Şi urma să dispară cuvântul „limitată”. Rămânea expresia: convertibilitate de cont curent. O certitudine pentru agenţii economici interni, dar cu deosebire pentru investitorii străini, că orice restricţie, după ce va fi fost ridicată, nu avea să mai fie reintrodusă. În tranzacţiile de cont curent, desigur:  exporturi, importuri, servicii.

*

O întrebare se repeta acum cu insistenţă: ce va face Banca Naţională? Mulţi spuneau că BNR nu va reuşi „să ţină cursul” şi că vom asista la o prăbuşire a leului. Această precizare era legată, în acele zile, de trecerea la convertibilitate; acest refren s-a tot repetat, lună de lună, din august 1997. Fără să se fi adeverit. De ce s-ar fi adeverit în 1988?

Piaţa valutară continua să rămână stabilă. Intervenţiile BNR pe această piaţă, despre care s-a discutat mult, adeseori obsesiv, aveau în vedere buna funcţionare a pieţei şi nu mişcarea cursului, în sus ori în jos. Direcţia cursului reprezenta apanajul pieţei valutare. Banca Naţională intervenea frecvent în joc, dar rolul său era acela de a menţine piaţa valutară în bună stare de funcţionare, în aşa fel încât să reflecte cu exactitate realitatea din economie.

Un lucru trebuie să fie înţeles bine: acela că în pânzele cursului de schimb leu-dolar sufla cu deosebire inflaţia. Fără îndoială că leul, într-un climat inflaţionist, cădea mai întâi faţă de el însuşi. Când ne duceam la piaţă, aveam nevoie de mai mulţi lei, uneori de la o zi la alta, pentru a cumpăra mai puţine mărfuri. Cum să cumperi însă dolari pe mai puţini lei? Cumperi şi dolarul tot cu mai mulţi lei, ca şi mărfurile. Numai că o astfel de legătură, între inflaţie şi curs, provoca (aşa cum provoacă şi în prezent) efecte mai ales pe termen lung. Pe termen scurt, în schimb, inflaţia nu dobora imediat cursul. Fapt important, pentru că economia beneficia astfel de un răgaz pentru calmarea preţurilor.

Miercuri, 14 ianuarie, leul a luat înălţime. Joi, 15 ianuarie, poziţiile   s-au inversat: moneda noastră naţională a cunoscut o uşoară depreciere. Vineri, 16 ianuarie, moneda noastră naţională a mai coborât cinci trepte. Dar  luni, 19 ianuarie, toate cele cinci trepte au fost recucerite. Marţi însă, 20 ianuarie, dolarul a recâştigat trei din cele cinci trepte pierdute luni. Această uşoară depreciere a cursului, a fost practic nesemnificativă. În schimb, este extrem de semnificativ faptul că neîncetat leul a urcat şi a coborât, desenând un spectaculos zig-zag pe piaţa valutară. Fără îndoială că amatorii de speculaţii s-au trezit în faţa unor dificultăţi cu care ei n-au prea fost obişnuiţi: continua întrerupere de ritm, leul urcând şi coborând de la o zi la alta, fapt ce i-a derutat total. În acelaşi timp, cursa leu-dolar a devenit spectaculoasă. 

Aşa că, în esenţă, piaţa valutară se dovedise a fi un aparat cu care i se lua pulsul economiei. BNR însă, ca jucător pe piaţa valutară, avea de asemenea un rol important: acela de a se îngriji ca pulsul economiei să fie măsurat corect. Lăsând piaţa să-şi joace propriul său rol, un punct forte al ei fiind reacţiile imprevizibile.