Bani

articolul anterior articolul urmator

Leul, slăbit de tensiunea politică. Până unde va mai creşte euro

6
7 Jan 2014 19:30:19
Autor: Dan Străuţ
La casele de schimb, euro se tranzacţionează cu peste 4,5 lei încă dinaintea Sărbătorilor de Iarnă. FOTO: Marian Iliescu
La casele de schimb, euro se tranzacţionează cu peste 4,5 lei încă dinaintea Sărbătorilor de Iarnă. FOTO: Marian Iliescu

Declaraţiile belicoase ale liderilor au împins cursul valutar peste pragul de 4,5 lei/euro, iar investitorii se aşteaptă la o nouă reducere a dobânzii-cheie.

Euro a ajuns la cotaţia oficială de 4,5010 lei, un prag pe care nu l-a mai depăşit din vara trecută. Analiştii pieţei valutare spun că această slăbire lentă, dar continuă, a leului din ultima perioadă vine pe fondul tot mai tensionat al scenei politice, în condiţiile în care Banca Naţională este aşteptată să ia, miercuri, câteva decizii extrem de importante.

Ce factori au tras în jos cotaţiile leului? „În general, un an electoral înseamnă mai multă volatilitate a cursului de schimb, dar acum confruntările politice s-au înteţit, cel puţin la nivel declarativ. Şi toate astea se întâmplă într-un moment în care BNR este aşteptată să ia unele decizii, poate chiar să relaxeze ratele de rezerve minime obligatorii, fapt care ar putea duce la o reducere a apetitului pentru leu în rândurile investitorilor. Aşa că nu era greu de anticipat ca euro să treacă la un moment dat pragul de 4,5 lei“, a explicat pentru „Adevărul“ Claudiu Cazacu, analistul-şef al companiei de brokeraj şi consultanţă XTrade Brokers.

El a arătat că există, însă, şi factori externi care pot deprecia leul. „Este foarte posibil ca Fed, banca centrală a SUA, să nu mai păstreze nivelurile actuale de lichiditate, fapt care ar duce la o scumpire a dolarului, şi asta s-ar reflecta în cotaţiile tuturor monedelor emergente, cum este şi leul românesc“.

Culoar liber spre 4,55 lei/euro

Claudiu Cazacu este de părere că pragul de 4,5 lei este doar unul intermediar, euro urmând să mai avanseze în următoarea perioadă.

În câteva săptămâni s-ar putea să avem euro şi la 4,55 lei, mai ales dacă tensiunile politice actuale vor continua“, a conchis analistul.

Reamintim că majoritatea economiştilor se aşteaptă ca, în şedinţa de miercuri, Consiliul de Administraţie al BNR să decidă reducerea rezervelor minime obligatorii ale băncilor comerciale, care în prezent sunt de 20% pentru euro şi de 15% pentru lei, dar şi reducerea dobânzii-cheie la 3,75%.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Mihai Tanase
8.01.2014, 07:25:21

GUVERNAREA PROASTA , DUCE LA DEPRECIERA LEULUI .

+1 (3 voturi)
Utilizator Adevărul
8.01.2014, 08:58:38

Comentariu considerat abuziv.

Utilizator Adevărul
8.01.2014, 09:50:41

Comentariu considerat abuziv.

Podar
8.01.2014, 10:11:54

A obosit si M Isarescu sa-i mai tina mingea ridicata la fileu acestui guvern bun de cules chistoace din Gara de Nord.....A sacrificat destula valuta...Numai cu" Consumul"..,fara Productie adevarata si umflati cu o Statistica mincinoasa..unde credeti ca se ajunge...?!!!.."Minciuna are picioare scurte"...nu-i asa "dle..ponta..?!!!

+2 (2 voturi)
janos from budapest
8.01.2014, 10:18:56

Interesant,fata de forint so-ntarit!

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările