Milioane de conturi bancare au fost poprite anul trecut. Fiscul a trimis adrese tuturor băncilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
DGRFPB anaf bucuresti

Fiscul a trimis băncilor milioane de documente prin care cerea poprirea conturilor bancare, una dintre cele mai mari bănci din România fiind nevoită să creeze un departament special pentru gestionarea conturilor şi notificarea clienţilor.

Francois Bloch, directorul general al BRD – Groupe Société Générale, a declarat, că  418.000 de cereri de popriri au fost trimise, anul trecut, de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), iar, în total, au fost 700.000 de cereri de poprire la circa 2,3 milioane de clienţi.  

Cele 700.000 de cereri privesc numai BRD, estimându-se că numărul persoanelor cărora li s-au blocat conturile sunt de ordinul milioanelor.  

Mai avem si celelate cereri de poprire de la executorii judecătoreşti, în jur de 250.000 pe an, a adăugat Bloch.  

„Avem un departament care face numai asta”, a subliniat Francois Bloch Bloch, care a adăugat că, pentru aceste acţiuni, lucrează 20 de persoane, la care se adaugă cei care se ocupă de relaţia digitală cu clienţii.

Directorul general al BRD a precizat că, în prezent, primesc popririle de la ANAF în format electronic astăzi, dar dificultatea care ar trebui să fie rezolvată este că sunt trimise pe toate conturile persoanei vizate de aceste înştiinţări de poprire, spre deosebire de executorii judecătoreşti care trimit direct pe contul vizat.

Directorul general al BRD a susţinut că este nevoie cât mai urgent de o soluţie ca popririle să nu fie făcute pe toate conturile unei persoane şi să poată fi confirmată mai repede plata datoriilor făcută la ANAF, scrie financialintellingence.ro.

Triculescu: ANAF trimite hârtii tuturor băncilor pentru a bloca fiecare cont bancar

Interesul ANAF este să schimbe „mecanismul greoi” al popririlor asupra conturilor bancare ale contribuabililor şi să vină în sprijinul acestora, a declarat preşedintele ANAF, Mihaela Triculescu, în Comisia pentru cercetarea abuzurilor din Senat. 

Aceasta a precizat: „În ultimul timp, am încercat să venim în sprijinul contribuabililor şi prin ordinul prin care am încercat ca suma poprită să nu mai fie mai mică de 100 lei. Am încercat prin procedura de mediere să aşteptăm ca, în termen de 15 zile, contribuabilul să se prezinte la agenţie în vederea stabilirii unei eşalonări, ca să nu i se mai pună poprire în continuare pe cont. Interesul nostru este să schimbăm mecanismul greoi şi să venim în sprijinul contribuabililor”.

Întrebată de senatori de ce pentru o datorie de 10.000 de lei se blochează 10 conturi cu câte 30.000 de lei în cont fiecare, în loc să blocheze doar suma reprezentând datoria,  Triculescu a declarat că ANAF nu ştie soldul conturilor persoanelor fizice, aşa încât ANAF trimite hârtii tuturor băncilor pentru a bloca fiecare cont bancar.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite