Bani

articolul anterior articolul urmator

Ministerul Finanţelor: Românii au cumpărat titluri Tezaur de 700 milioane de lei

1
4 Aug 2020 15:23:16
Autor: Elena Deacu

Românii au investit în prima emisiune Tezaur din anul 2020 lansată de Ministerul Finanţelor Publice peste 700 de milioane de lei în titluri de stat cu scadenţa de 1, 2, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,25% şi 4,75%

Fondurile aferente emisiunii lansate la începutul lunii iulie au fost decontate în data de 3 august 2020. Aproape 17.000 de români au investit în cadrul acestei emisiuni de titluri de stat dedicată populaţiei suma de 702.812.743 lei, din care 629.143.341 lei prin unităţile operative ale Trezoreriei Statului şi 73.669.402 lei prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română.

Titlurile de stat lansate începând cu data de 1 iulie 2020 sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans.

Având în vedere interesul foarte ridicat manifestat de populaţie pentru acest instrument de economisire, Ministerul Finanţelor Publice intenţionează să continue cu o frecvenţă lunară emisiunile în cadrul acestui program pe tot parcursul anului 2020.

Totodată, în această perioadă se derulează şi vânzarea titlurilor de stat  Fidelis, în lei şi euro. Titluri de stat Fidelis pot fi subscrise la băncile participante sau casele de brokeraj până vineri, 7 august 2020 şi vor fi listate la Bursa de Valori Bucureşti. Subscrierea iniţială a acestor titlurilor nu este comisionată de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

ivanhoe zoom
5.08.2020, 01:59:24

Foarte "ispititoare" dobanzi.

Modifică Setările