OFICIAL Firmele pot distribui profitul în fiecare trimestru. Statul, printre marii beneficiari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea care lasă firmele să distribuie trimestrial profitul către acţionari a intrat oficial în vigoare şi se va aplica începând cu data de 15 iulie, modificarea care permite acest lucru fiind publicată recent în Monitorul Oficial. Şi statul va fi unul dintre marii beneficiari de pe urma acestei măsuri, deoarece banii companiilor la care este acţionar vor intra mai repede la buget.

„Legea 530 de modificare a Legii contabilităţii 82/1991 şi a Legii societăţilor comerciale 31/1990 a fost publicată în Monitorul Oficial (nr. 595/12.07.2018). Legea intră în vigoare în 3 zile de la publicare, dacă nu e prevăzut un alt termen în lege. Prin urmare se aplică din 15 iulie 2018”, scrie consultantul fiscal Cornel Grama.

Legea va permite firmelor să repartizeze trimestrial profitul companiei către acţionari. Pe lângă profitul contabil net realizat trimestrial, la sumele distribuite se pot adăuga şi eventualele profituri reportate şi sume retrase din rezerve disponibile în acest scop. Plata se va face la data stabilită de adunarea generală a acţionarilor sau de legile speciale.

În prezent, profitul se repartizează după aprobarea situaţiilor financiare anuale.

Repartizarea trimestrială de dividende se poate efectua opţional, iar cei care optează pentru ea au obligaţia să întocmească situaţii financiare intermediare.

dividende trimestriale
dividende trimestriale

Parlamentarii iniţiatori ai modificării au motivat că această măsură va duce la încasări din impozitul pe dividende în cursul anului fiscal şi va da posibilitatea întreprinzătorului de a beneficia de rezultatul muncii pe parcursul anului fiscal. „Obiectivele rezultate în urma modificărilor legislative propuse urmăresc să permită protejarea, în mod satisfăcător, a intereselor creditorilor şi acţionarilor unei societăţi profesioniste, indiferent de tipul de constituire. Aceste obiective sunt prioritare, fiind necesar să se instituie reguli clare şi permisive privind repartizarea profitului şi la intervale mai mici de timp pentru stimularea creşterii economice şi pentru simplificarea procedurilor de repartizare trimestrială a profitului între asociaţi cu obligaţia de a regulariza situaţia financiară anuală cu privire la profitul distribuit în timpul anului”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Banii vin mai repede la buget

Printre beneficiarii măsurii ar fi chiar statul, care nu ar mai trebui să încaseze anual dividendele de la companiile de stat la care este acţionar, ci banii vor intra mai rapid la bugetul de stat, respectiv trimestrial, oferindu-i venituri suplimentare. Dacă societăţile ar începe distribuirea trimestrială a profitului, statul ar încasa astfel în primul an dividende din profiturile anului precedent, dar şi dividende din profitul trimestrial pe anul în curs, pentru care altfel ar fi fost nevoit să aştepte până la jumătatea anului următor, potrivit profit.ro.

Iniţiatorii susţin că, odată cu distribuirea trimestrială a unei cote din profit sub forma dividendelor se vor vărsa tot trimestrial şi impozitele aferente la buget, astfel încât se vor crea disponibilităţi băneşti şi rezerve bugetare în timpul anului fiscal. „Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (5 ani), va fi unul pozitiv”, spun ei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite