Olguţa Vasilescu: Nu se desfiinţează Pilonul 2 de pensii. Lăsăm oamenilor posibilitatea să cotizeze sau nu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lia Olguta Vasilescu FOTO Mediafax

La doar două zile după ce afirma că ideea înfiinţării fondurilor de pensii private obligatorii nu a fost una fericită, pentru că statul creşte pensiile, pe când privaţii nu, ministrul Muncii revine asupra declaraţiilor sale, precizând că Pilonul 2 nu se va desfiinţa, ci doar va lăsa la latitudinea oamenior dacă vor contribui sau nu.

Lia Olguţa Vasilescu le-a dat miercuri asigurări parlamentarilor că nu se desfiinţează pilonul 2 de pensii şi că doar se analizează posibilitatea că fiecare persoană să poată să aleagă dacă vrea sau nu să cotizeze la acest pilon.

  

 "Nu este niciun fel de modificare faţă de ceea ce am comunicat acum trei luni şi eu, şi domnul preşedinte Liviu Dragnea, în sensul că nu se desfiinţează acest pilon 2 de pensii, nici nu am avea cum să facem acest lucru, doar că analizăm la ora actuală posibilitatea că fiecare persoană să poată să opteze, adică să nu mai fie o obligaţie prin lege că o persoană să fie şi la pilonul 1, şi la pilonul 2 de pensii şi să-i dăm posibilitatea să opteze", a explicat Vasilescu la Palatul Parlamentului. 

Luni, ministrul afirmase, într-o discuţie cu uşile închise relatată de hotnews.ro, că înfiinţarea fondului de pensii private obligatorii (Pilonul 2) nu a fost o decizie bună, pentru că privaţii nu vor mări pensiile, pe când statul o va face. Ministrul a amintit că PSD le-a crescut pensiile, pe când Băsescu le-a tăiat.

"În 2008 s-a dat posibilitatea celor mai tineri să opteze pentru Pilonul I sau II. Eu vă spun punctul meu de vedere: nu este foarte bine ce s-a întâmplat! Eu am optat doar pentru pilonul I de pensii şi cred că e cel mai bun lucru. Întotdeauna Statul va veni să completeze pensiile pe când în momentul în care discuţi cu nişte privaţi, situaţia se pune altfel!", a declarat ministrul Muncii, potrivit unor surse citate de Hotnews.ro.

Olguţa Vasilescu a participat luni la sediul Institutului Naţional de Statistică (INS), la o reuniune cu persoanele vârstnice.

  

Ministrul a amintit vârstnicilor că PSD le creşte pensiile, dar Băsescu le-a tăiat 

 Fondurile Pilonului 2 erau de 41 miliarde de lei, la 31 ianuarie

Potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), la 31 ianuarie, fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de aproximativ 1,83 miliarde de lei, în creştere cu 19,23% faţă de nivelul de la 31 ianuarie 2017.

În timp ce fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de aproximativ 41,04 miliarde de lei, în creştere cu 27,57% faţă de nivelul de la 31 ianuarie 2017.

Potrivit datelor ASF, valoarea activului total al fondurilor de pensii de pe Pilonul III era de 1,833 miliarde de lei, la 31 ianuarie 2018, iar valoarea activului net era de 1,830 miliarde de lei.

Fondurile de pensii facultative (Pilonul III) aveau 448.382 de participanţi, societăţile active fiind Aegon Esential, Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, BRD Medio, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea, Raiffeisen Acumulare şi Stabil.

În ce priveşte pensiile private obligatorii (Pilonul 2), conform datelor ASF, valoarea activului total al fondurilor de pensii de pe Pilonul 2 era de 41,044 miliarde de lei, la 31 ianuarie 2018, iar valoarea activului net era de 41,024 miliarde de lei.

Fondurile de pensii private obligatorii aveau 7,068 milioane de participanţi. Conform datelor ASF, de la începutul colectării în sistem, au fost virate contribuţii pentru 6,93 milioane participanţi. În luna noiembrie 2017, au fost virate contribuţii pentru 4,062 milioane participanţi, iar pentru 2,960 milioane nu au fost virate contribuţii. De asemenea, datele ASF arată că există 125.079 de participanţi fără contribuţii.

Pe pilonul 2 sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life Pensii, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite