Păgubiţii Dacia care şi-au transferat depunerile de la CEC la BRD vor primi banii în septembrie. Atenţie: până la 15 iunie trebuie depusă o cerere la BRD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Păgubiţii Dacia trebuie să depună o cerere la BRD până pe 15 iunie
Păgubiţii Dacia trebuie să depună o cerere la BRD până pe 15 iunie

Persoanele fizice care şi-au transferat după 22 decembrie 1989 banii de la CEC la BRD pentru achiziţionarea unui autoturism Dacia sau moştenitorii acestora trebuie să depună până la 15 iunie o cerere de restituire în unităţile BRD împreună cu alte documente. Plăţile vor fi efectuate din 4 septembrie, anunţă Banca Română de Dezvoltare (BRD).

Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 392/2014 privind aprobarea elementelor tehnice şi modalitatea de despăgubire a persoanelor fizice care şi-au transferat depozitele existente la CEC în vederea achiziţionării de autoturisme la BRD şi de acordare de către statul român a despăgubirilor care li se cuvin, deponenţii sau moştenitorii/împuterniciţii acestora pot depune cererea în 30 de zile de la data publicării actului normativ în Monitorul Oficial, respectiv de la 16 mai.

Ce „piese“ trebuie să conţină dosarul

Persoanele pot merge în orice agenţie BRD cu dosarul format din:
** originalul carnetului CEC cu suma limitată şi/sau originalul dovezii eliberate de bancă în momentul transferului sumelor de la CEC la BRD
** declaraţie notarială pe proprie răspundere, în original, prin care declarǎ că nu au încasat despăgubirea până la data declaraţiei, că suma transferată la BRD nu a fost afectată în niciun fel până la data respectivă şi că este de acord cu prelucrarea datelor sale personale şi transferul acestora către Ministerul Finanţelor Publice sau orice altă autoritate sau entitate implicată
** actul de identitate
** documentul în original care atestă schimbarea numelui (certificat de căsătorie, decizie de divorţ etc.), dacă este cazul
** actul care atestă calitatea de moştenitor sau procura notarială specială care atestă calitatea de împuternicit, în original, dacă este cazul.

Cine trebuie să se adreseze la Ministerul Finanţelor

"În cazul deponenţilor, moştenitorilor sau împuterniciţilor acestora care au obţinut o hotărâre judecǎtorească executorie care prevede o sumă pe care statul român, prin MFP, a fost obligat să o achite, aceştia trebuie să se adreseze direct Ministerului Finanţelor pentru a depune o cerere şi copia legalizată de instanţa judecătorească emitentă după hotărârea judecătorească executorie", se arată într-un comunicat al BRD.

Cei care nu depun solicitările în termen de 30 de zile, adică până la 15 iunie, vor putea depune dosare şi ulterior, urmând a primi despăgubiri prin viitoare emisiuni de titluri de stat (la 4 septembrie, banii se vor da dintr-o emisiune de titluri derulată de Ministerul Finanţelor).

Detalii suplimentare pot fi obţinute în orice agenţie BRD-Groupe Société Générale sau de la Asociaţia Pǎgubiţilor de Autoturisme din România (telefon 031.804.66.23 / 0723.592.038).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite