Partea urâtă a amânării creditelor, explicată de un specialist: Atât au putut guvernanţii noştri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhiva Adevărul
Foto arhiva Adevărul

Partea urâtă a amânării creditelor a fost explicată, pentru Hotnews, de un lector al Academiei de Ştiinţe Economice, acesta referindu-se, punctual, la capitalizarea dobânzii.

Cristian Rapcencu, lector la Academia de Studii Economice şi antreprenor în domeniul contabilităţii si auditului, a explicat, pentru Hotnews, că dobânda se calculează în continuare şi perioada în care atele sunt amânate, doar că nu trebuie plătită atunci, nu are scadenţă.

Aici, spune lectorul ASE, a fost o luptă şi din partea băncilor să-şi apere interesele.

Dobânda se cumulează pe toată această perioadă de 6 luni, iar în momentul în care expiră termenul acesta acordat de către bancă, dobânda se capitalizează.

„Dacă eu am un credit de 100.000 lei şi am o dobândă stabilită în contract în funcţie de ROBOR. Acum ROBOR e la 2,6% (să rotunjim), la acel credit dobânda e de 2,6% pe an, înseamnă că într-un an, dobânda aferentă acestui credit ar fi de 2.600 lei. Eu cer amânarea ratelor doar pentru o perioadă de 6 luni. Atunci dobânda ar fi 1.300 de lei. Când trec cele 6 luni, acea dobândă de 1.300 de lei se capitalizează, se adaugă la împrumutul de 100.000 lei şi începând cu luna următoare, după ce au trecut cele 6 luni, voi plăti dobândă la dobândă”, explică Rapcencu.

Adică în momentul în care se va calcula dobânda, se va calcula la noul capital. Capitalul nu mai este 100.000, include şi acei 1.300 lei.

Aici sunt 2 variante, spune el:

1. Ori creditul în sine se prelungeşte cu perioada 6 luni. Scadenţa să spunem că era în mai 2025. Ai cerut acum 6 luni amânare, nu o să mai fie scadentă în mai 2025, ci în noiembrie.

2. Se poate negocia o restructurare a creditului între debitor şi creditor, între cel care s-a împrumutat şi bancă, şi termenul să rămână cel iniţial.

“Asta e partea cea mai urâtă a acestei ordonanţe. În cazul tuturor persoanelor, inclusiv PFA, firme, mai puţin persoanele fizice care au credite ipotecare, dobânda se capitalizează, se adaugă la împrumutul rămas în sold la data la care am cerut această amânare şi pe perioada rămasă voi plăti dobândă la dobândă”, a mai afirmat antreprenorul.

Altă variantă văd că nu au găsit guvernanţii noştri, spune el: „Atât s-a putut din partea lor”.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite