Pensiile speciale au crescut în iunie: Magistraţii primesc câte 18.225 lei. Cât scoate din buzunar fiecare român pentru privilegiaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul beneficiarilor de pensii speciale a crescut în iunie, faţă de luna mai, ajungând la 9.312, faţă de 9.303, cât erau în luna mai, creşteri fiind înregistrate şi din punct de vedere al sumelor: Pensiile magistraţilor au ajuns la 18.225 lei, de la 18.180 lei în luna mai.

Din datele CNPP pe luna iunie, analizate de „Adevărul”, reiese că de pensii mai mari de 10.000 de lei beneficiază, în prezent, doar cei 1.453 foşti angajaţi ai Aviaţiei Civile (10.865 lei), şi cei 3.801 foşti magistraţii (18.225 lei). 

Pensii medii lunare mai mari de 5.000 de lei încasează şi cei 850 de foşti consuli şi diplomaţi (5.533 lei, pensie majorată cu doar 2 lei) şi cei 605 foşti angajaţi ai Curţii de Conturi (7.745 lei, pensie micşorată cu 2 lei). 

Pensia medie a celor 1.798 foşti grefieri şi alţi specialişti ai instanţelor şi parchetelor (alţii decât magistraţii) este de 4.261 lei (creştere cu 28 de lei, faţă de luna mai), cei 805 foşti parlamentari şi funcţionari din Parlament încasând în medie câte 4.467 lei (cu 16 lei mai mult decât în luna precedentă).

pensii spec iunie 2019

În ceea ce priveşte sumele plătite de stat acestor beneficiari ai pensiilor speciale, sume plătite din impozitele şi taxele tuturor românilor, acestea se ridică la 88,3 milioane de lei/lună, faţă de 80,62 miliioane de lei, cât s-a „cotizat” în luna mai, ceea ce înseamnă un cost anual din partea statului (dacă s-ar păsatra acest cuantum şi nu ar mai creşte) de 1,06 miliarde de lei/an.

Raportat la cei aproximativ 6 milioane de contribuabili pesroane active, înseamnă că fiecare plăteşte lunar câte aproape 15 lei în contul pensiilor speciale şi circa 177 lei pe an.

Spre comparaţie, raportat la plăţile efectuate în conturile pensiilor speciale din luna mai, cuantumul contribuţiei anuale ale celor aproximativ 6 milioane de români activi era de câte 161 de lei.

Citeşte şi:

Magistraţii se opun ideii taxării pensiilor mari. Un fost judecător spune că sunt şi pensii de peste 25.000 de lei 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite