Planul Juncker este profund inechitabil. Cum îl întoarcem ŞI în favoarea României

La sfârşitul anului trecut, Comisia Europeană a înaintat propunerea denumită generic „Planul Juncker” – o iniţiativă care sună atractiv în teorie, dar care, la o analiză mai atentă din perspectiva statelor membre recent aderate la UE, prezintă numeroase riscuri şi minusuri.

Pe scurt, Planul Juncker presupune înfiinţarea unui nou Fond European pentru Investiţii Strategice (FEIS), în parteneriat cu Banca Europeană de Investiţii (BEI). Acest fond se va baza pe o garanţie de 16 miliarde de euro din bugetul UE, precum şi pe 5 miliarde de euro din partea BEI. Potrivit Comisiei Europene, FEIS urmăreşte furnizarea de garanţii financiare din bugetul statelor membre şi al Uniunii Europene, în speranţa că acestea se vor dovedi suficient de motivante pentru a genera investiţii private, în proporţie de 15 euro atraşi din mediul privat pentru fiecare euro garantat de bugetele naţionale şi de cel european (raport de 1 la 15).

Ceea ce doresc să subliniez aici nu sunt planurile Comisiei, ci exact ceea ce am explicat cu fermitate în ultimele luni, atât în Parlamentul European şi în presa europeană, cât şi direct Vicepreşedintelui Comisiei Europene Jyrki Katainen, în cadrul unei întâlniri a Comisiei pentru bugete ţinută la Bruxelles. Este vorba despre riscurile pe care le presupune Planul Juncker în forma actuală, în special pentru România şi alte ţări recent aderate la UE. Pentru o înţelegere rapidă a problemei, le voi enumera succint în cele ce urmează:

    ● o mare parte dintre proiectele finanţabile prin FEIS sunt destinate marilor corporaţii şi nu IMM-urilor, cele care reprezintă cel mai dinamic sector al economiei României;
    ● lipsesc prevederile referitoare la o distribuţie echilibrată a fondurilor;
    ● numărul de voturi din Comitetul Director (structura care aprobă finanţarea proiectelor) este direct proporţională cu contribuţia fiecărui stat, favorizând astfel indirect marile state europene;
    ● în formula actuală se ignoră destul de mult transparenţa decizională în ceea ce priveşte selectarea proiectelor;
    ● lipsesc reguli clare cu privire la modul în care vor fi desemnaţi membrii Comitetului de Investiţii;
    ● FEIS va fi finanţat prin reducerea fondurilor alocate altor programe europene extrem de importante, precum Orizont 2020, dedicat cercetării şi inovării, sau programului european ce sprijină dezvoltarea infrastructurii de transport. De asemenea, bugetul european pe anul 2016 nu mai prevede sume alocate „Garanţiei Europene pentru Tineret” – un proiect de combatere a şomajului iniţiat de stânga europeană prin PES, care nu poate fi abandonat tocmai acum, când începe să-şi facă simţite efectele;
    ● aştepările Comisiei privind factorul de multiplicare al investiţiilor de 1 la 15 sunt nerealiste, în condiţiile în care, în general, un efect multiplicator considerat adecvat pentru investiţiile europene este de 1 la 3;
    ● nu în ultimul rând, este nedrept ca tot cetăţenii europeni să îşi asume riscul suportării pierderilor din mediul privat, după ce deja milioane de europeni se confruntă cu probleme generate de proasta gestionare a resurselor financiare.

Cu alte cuvinte, cea mai mare problemă este că Planul Juncker în formula actuală se bazează pe o construcţie injustă: deşi toate statele contribuie financiar la acest plan, şansele de finanţare a proiectelor sunt inegale, favorizând tocmai statele cele mai dezvoltate, care au o capacitate mai ridicată de cofinanţare. Dacă planul propus de Comisia Europeană urmăreşte cu adevărat impulsionarea creşterii economice şi a investiţiilor, acesta ar trebui să încerce reducerea decalajului de dezvoltare dintre regiunile Uniunii Europene, nu accentuarea lor!

România nu are de câştigat de pe urma Planului Juncker aşa cum este schiţat în acest moment. Dimpotrivă, statele mai dezvoltate câştigă aproape tot, inclusiv datorită contribuţiei României. De aceea, am propus deja modificarea Regulamentului privind FEIS – care s-a aflat zilele acestea în discuţie în Parlamentul European – astfel încât statele participante să fie tratate cât mai echitabil. Voi lucra în continuare pentru ca toate aceste nereguli să fie corectate şi mi-am propus introducerea mai multor amendamente la proiectul de regulament, astfel încât Planul Juncker să devină un instrument care să ajute inclusiv România.

Însă această bătălie pentru finanţarea corectă a proiectelor româneşti prin Planul Juncker nu trebuie dusă doar la Bruxelles. Este nevoie de o dezbatere mai amplă la nivel naţional pentru ca toţi actorii politici să conştientizeze importanţa unor reguli echitabile pentru finanţarea investiţiilor în următorii ani. Observ că agenda media este blocată acum în dezbaterea numeroaselor arestări – şi este foarte bine că Justiţia funcţionează! – însă sunt convins că putem găsi înţelepciunea de a discuta şi viitorul investiţiilor din România, chiar dacă nu este un subiect care să facă parte din sfera senzaţionalului cotidian.