Bani

articolul anterior articolul urmator

Preşedintele Iohannis şi „testul Gârbovan“

21
26 Aug 2019 08:39:36
Mircea Morariu

Condeierii şi scripcarii arondaţi puterii au îndeplinit ca la carte ordinele. Au scris editoriale, poezele, ode, au însăilat mici cânticele comice menite să glorifice tot ceea ce li s-a cerut.

Adică nu doar presupusa înţelepţire a doamnei V.V. Dăncilă care, iată, a adus un suflu nou în PSD,  a convins CExN partidului să accepte nume care mai de care mai pretins serioase pentru posturile rămase vacante de miniştri. Trebuia glorificată, omagiată, sanctificată şi  doamna Dana Gârbovan care ar urma să preia portofoliul Justiţiei.

Vineri, când şi-a făcut cunoscută opţiunea, doamna Dăncilă a debitat  o minciunică, a câta?,  în conformitate cu care sus-numita doamnă de la Cluj ar fi independentă din punct de vedere de politic. Aşa să stea oare lucrurile în realitate? Nici pe departe.

E adevărat, d-na Gârbovan nu are carnet de partid în poşetuţa cu care, ori de câte ori a putut, a dat în cap justiţiei. Pretinzând că ar facea-o în numele nu ştiu căror principii. Însă atât ea cât şi asociaţia de magistraţi cu un număr neprecizat de membri pe care o conduce au reprezentat  o consistentă echipă de influenceri în favoarea mutilărilor comise ori doar plănuite şi, din fericire neizbutite,  de inşi precum Dragnea, Iordache, Nicolicea, Şerban Nicolae. Minciunicii ieşite pe guriţa femeii care se visează viitorul preşedinte al României, deşi în sondaje de abia dacă atinge un amărât de 8-10%, li s-au asociat gogoşile mari cât casa debitate de zeloşii Cristoiu, Nistorescu, Val Vâlcu, Bogdan Chirieac, de pretinşii jurnalişti de la Evenimentul zilei şi de la Antena 3, majoritatea aflaţi, într-un fel sau altul, direct sau indirect, adesea prin casieria pitită în Televiziunea Română,  pe statul de plată al PSD. Ca să nu ma vorbim despre haoticul domn Octavian Hoandră de la Realitatea tv în capul căruia este varză. Un amestec indistinct între ceea ce gândeşte el cu tărtăcuţa proprie, ceea ce îi ordonă să gândească patronul Cozmin Guşă şi rămăşiţele gândirii prietenului său de suflet, Rareş Bogdan.

De la ei şi de la alţii am aflat că d-na Gârbovan a luptat şi luptă pentru “o justiţie adevărată” (sic!), că este o femeie serioasă, o mare profesionistă, iar dl. Nistorescu a plusat şi a mers până acolo încât a edictat într-un editorial publicat sâmbătă dimineaţă în Cotidianul că ţara s-ar afla în faţa unui mare test. Testul Gârbovan. Dacă ar fi să îl băgăm în seamă pe cel trimis în 1989 de Nicolae Ceauşescu să se roage la mormântul ayatolahului Khomeyni cu rol de ante-mergător, ar trece testul cinstei, moralităţii, integrităţii, al fidelităţii faţă de interesele majore ale ţărişoarei doar cei care o aplaudă, se prosternează în faţa d-nei Dana Gârbovan. Activă susţinătoare, între altele, a Secţiei speciale şi a noii Alexandra Sidorovici, cu numele din buletin  Adina Florea. Cine nu, este ori fără minte, ori iresponsabil, ori parte a Statului paralel şi a sistemului şi, mai mult ca sigur, plătit de Servicii. Ce mai, de numirea doamnei Gârbovan depinde salvarea ţării! Doamna Gârbovan este Salvatoare!

În fapt, propunând-o pe d-na Dana Gârbovan în vederea ocupării respectivului post de ministru, d-na Viorica Dăncilă a dovedit că nu, nici nu poate fi vorba ca PSD să şi fi încheiat socotelile mizere cu justiţia. Că are în continuare interese majore în domeniu şi ele şi că, într-un fel sau altul,  ţine să controleze pe mai departe strict domeniul.

Chiar dacă d-na Dăncilă nu este cunoscută ca având probleme penale, au, slavă Domnului! din belşug baronii PSD de al căror sprijin are nevoie pentru a ieşi cu faţa cât de cât curată din alegerile prezidenţiale. Propunând-o pe d-na Dana Gârbovan, doamna Dăncilă a trecut testul conţinut în proverbul “lupul îşi schimbă părul (poate şi broşa), dar năravul, ba!”

Un test are de trecut şi preşedintele Klaus Iohannis. Acceptând propunerea d-nei Dăncilă ar face jocul PSD, le-ar da apă la moară celor ce susţin teza blatului dintre el şi PSD şi şi-ar fragiliza astfel în mod inutil, şansele electorale.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro  şi pe blogurile adevărul.ro.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

21 Comentarii

Andrei Adrian
26.08.2019, 08:55:23

Intr-adevar un test pentru presedinte: Daca va refuza, cu orice motiv va vrea sa invoce, numirea respectivei va mai putea fi amenintat cu suspendarea? Mai functioneaza si acum scuza cu "n-avea ce sa faca, il amenintau cu suspendarea si pana se lamurea treaba venea Tariceanu presedinte interimar si-i gratia pe toti"?!

+4 (6 voturi)
MV R.
26.08.2019, 10:10:49

Președintele României nu poate fi suspendat în ultimele 6 luni de mandat,parcă așa am înțeles de la unii care se pricep mai bine... Deci acum i-ar putea juca în pumni și șuturi,dacă ar vrea!

+8 (8 voturi)
Michiu Stefan
26.08.2019, 09:33:28

Nu am uitat pozitia domnului Presedinte cu privire la destituirea doamnei Kovesi;l-am iertat, dar nu l-am uitat.Nu mai avea ce face, dar ar fi fost demn de domnia sa sa iasa in media si sa se scuze ca este obligat sa o faca,desi niciun argument ticalos al unui mare ticalos nu fusese validat de CSM;putea macar sa-i multumeasca pentru eforturile depuse.Daca si acum, va accepta ca ministru al Justitiei pe numita doamna care este mai rea decat predecesorul ticalos, atunci, domnule Presedinte nu veti mai avea votul meu si al familiei mele!

+6 (8 voturi)
Sacha Durand
26.08.2019, 09:55:52

E timpul trezirii la realitate si un PRESEDINTE NU POATE sa participe la demolirea statului ! El este garantul CONSTITUTIEI care deja e invinetita rau de tot ,de cei ce au dat in ea fara mila ! Poporul si tara TREBUIESC APARATE de orice pericol ! E rolul sau conferit de CONSTITUTIE ....sau ce a mai ramas din ea ....

+4 (4 voturi)
Ion Tamis
26.08.2019, 12:07:56

Intr-o tara cu presa libera, aflata in reala concurenta, analisti si moderatori ca Hoandra - gangav si neinteligibil, gafaind fraze incalcite si neterminate - pe care chiar si invitatii sai din platou il ignora cu zambete complice si ingaduitoare - si patronul ingamfat Gusa - un gargaragiu anost, repetitiv si predispus la aliante compromitatoare cu pesedistii si aldistii cei mai retrograzi, pentru salvarea Realitatii tv de falimentul pe care il merita - ar fi disparut de mult din peisajul media. Asistenta subterana pe care Realitatea tv o primeste de la puterea psd-ista se observa usor in sustinerea de catre cei doi a candidaturii Garbovancei, invocarea stupida si ridicola, din ce in ce mai frecventa si ca nuca in perete, in comentariile lor, a statului paralel inventat de clica lui Dragnea - Dancila si invitarea la tocsouri a unor marionete de media ca Curea, Cristoiu si ceilalte personaje citate de autorul articolului. Ma intreb, in aceste conditii, pana cand o va mai lasa Gusa pe Denise Rifai sa-si modereze relativ libera emisiunea, deoarece diferenta dintre ea si Hoandra este atat de mare, incat acesta din urma pare a fi definitiv condamnat la ridicol si desconsiderare din partea telespectatorilor.

+4 (6 voturi)

Vezi toate comentariile (21)

Modifică Setările