Statul dă, statul va lua: „Prima Casă“ ar putea fi cu 30% mai scumpă în lei decât în euro, dacă garanţiile se vor plăti doar în lei, cum vrea Guvernul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Beneficiarii programului "Prima Casă" ar putea avea surprize la calcularea ratelor în lei FOTO Sever Gheorghe
Beneficiarii programului "Prima Casă" ar putea avea surprize la calcularea ratelor în lei FOTO Sever Gheorghe

După ce statul va impune ca garanţiile pentru „Prima Casă“ să se acorde şi să se plătească în moneda naţională, oamenii vor fi nevoiţi să acceseze numai credite în lei. În prezent, rata la un credit „Prima Casă“ în lei este cu 30% mai mare faţă de rata la un credit în euro, potrivit unei analize Imobiliare.NET.

În ultima perioadă, pe fondul zvonurilor cu privire la epuizarea fondurilor pentru programul „Prima Casă“, bucureştenii s-au grăbit să-şi cumpere o locuinţă prin acest program. Acest fapt este măsurat de Imobiliare.NET prin dublarea căutărilor pe secţiunea vânzări de garsoniere şi apartamente, în intervalul de preţ 30.000-70.000 de euro, în ultimul trimestru.

EXEMPLU DE CALCUL: creditele în lei sunt mult mai scumpe

După restricţionarea creditării „Prima Casă“ doar în lei, acest fenomen se va accentua, creditele în euro fiind la prima vedere mult mai avantajoase, iar oamenii vor încerca să profite de actualele condiţii şi să contracteze un credit în euro.

Potrivit calculelor efectuate de Imobiliare.NET, dacă o persoană intenţionează să cumpere o garsonieră cu un preţ mediu de 145.200 de lei (33.000 de euro) printr-un credit pe o perioadă de 30 de ani de tip „Prima Casă“ în moneda naţională, trebuie să achite un avans de 5%, adică 7.260 de lei (1.650 de euro).

Ulterior, banca va acorda un credit în valoare de 137.940 de lei (31.350 de euro). Până în acest punct, cifrele sunt similiare atât pentru creditul în lei, cât şi pentru cel în euro.

În cazul creditului în lei, când vine vorba de rata lunară, aceasta ajunge la 857,41 de lei (194,87 de euro), faţă de 151,85 de euro în situaţia accesării unui credit „Prima Casă“ în valută.

Iar la final această diferenţă se va vedea şi mai clar: suma totală rambursată în cazul creditului în lei va fi de 315.557 de lei (71.717 de euro), faţă de 56.114 de euro pentru creditul în valută.

La două camere, diferenţele sunt şi mai mari

În cazul în care un român vrea să achiziţioneze un apartament cu două camere, cu un preţ mediu de 233.200 de lei (53.000 de euro), printr-un credit pe 30 de ani de tip „Prima Casă“ trebuie să achite un avans de 5%, adică 11.660 de lei (2.650 de euro), şi poate obţine un credit în valoare de 221.540 de lei (50.350 de euro).

Până aici cifrele sunt aceleaşi atât pentru creditul în moneda naţională, cât şi pentru cel în valută.

Dar în cazul unui credit în lei, rata ajunge la 1.377 de lei (312,96 de euro), faţă de 243,87 în cazul creditului în euro. În ceea ce priveşte suma totală rambursată la final, aceasta ajunge la 506.806 lei (115.183 de euro) pentru creditul în lei, faţă de 90.126 euro în cazul unui credit în valută.

Probleme şi pentru clienţi, şi pentru băncile străine

Suplimentarea fondurilor pentru programul Prima Casă cu un miliard de lei este o veste bună, dar condiţionarea de către Guvern ca garanţiile să se acorde şi să se plătească în lei va dezorienta clienţii. În acelaşi timp, unele bănci vor refuza să mai participe la acest program, deoarece cele mai multe au capital străin şi refinanţarea o fac în valută”, a afirmat Alina Petrescu, marketing manager Imobiliare.NET.

Ce salariu vă trebuie pentru accesarea unui credit prin „Prima Casă“

Obţinerea unui credit prin programul guvernamental „Prima Casă“ presupune îndeplinirea câtorva condiţii, dar cel mai important filtru de selecţie al băncilor pentru acordarea creditului garantat de stat este venitul fiecărui aplicant. Aşadar, pentru un preţ mediu de achiziţie al unei garsoniere de 33.000 de euro este necesar un venit net, pe familie, de minimum 1.900 de lei pentru accesarea unui credit prin „Prima Casă“.

Dacă luăm în calcul achiziţia unui apartament cu două camere, la un preţ mediu de 53.000 de euro, atunci este necesar un venit net minim, pe familie, de 2.740 de lei.
Calculele au fost făcute pentru o familie (soţ şi soţie) fără copii şi fără alte credite sau carduri de credit, potrivit Imobiliare.NET.

Efectul imediat: ieftinirea locuinţelor

Restricţionarea programului Prima Casă doar la credite în lei va avea un efect direct în practică: oamenii nu-şi vor putea permite achitarea unor rate cu 30% mai mari, ci mai degrabă vor căuta locuinţe cu 30% mai ieftine“, a mai afirmat Alina Petrescu.

Imobiliare.NET este portalul cu cele mai multe anunţuri imobiliare listate şi contine atât oferte publicate de agenţiile imobiliare, cât şi de persoanele particulare. Portalul a fost lansat în 2004 şi este administrat de compania Agenţie.NET.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite