„Prima Casă“, motorul creditării: soldul împrumuturilor în lei contractate de populaţie a crescut cu 17,5% în luna aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Programul "Prima Casă“ a impulsionat creşterea creditării în lei FOTO Adevărul
Programul "Prima Casă“ a impulsionat creşterea creditării în lei FOTO Adevărul

Soldul creditului în lei acordat de bănci persoanelor fizice a crescut cu 17,5% în aprilie faţă de aceeaşi lună din 2014 (16,7% în termeni reali), până la 42,21 miliarde de lei, programul guvernamantal „Prima Casă“ fiind principalul factor care a determinat creşterea, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României.

Soldul creditului în lei acordate firmelor a crescut în aprilie cu 1% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, până la 53,4 miliarde de lei, astfel că soldul împrumuturilor în monedă naţională (persoane fizice şi juridice) a ajuns la finele lunii aprilie la 95,61 miliarde de lei, în creştere cu 7,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2014 (creştere reală  - 7%) şi cu 0,9% faţă de luna precedentă. 

Fondul Român de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), care acordă garanţiile pentru creditele acordate prin programul guvernamental „Prima Casă“, anunţa la 20 aprilie că primeşte zilnic 220 de solicitări de acordare de garanţii pentru astfel de finanţări, acesta fiind un maxim istoric.

Creditele „Prima Casă“ se acordă numai în lei. 

„Ritmul mediu al solicitărilor de garantare primite, în ultima perioadă, de către fond este de 220 de solicitări pe zi, faţă de 120 de solicitări pe zi, cât se înregistrau în aceeaşi perioadă a anului trecut“, se arăta în comunicatul FNGCIMM.

 De la începutul anului 2015 şi până la 20 aprilie, FNGCIMM a acordat aproape 6.800 garanţii pentru credite „Prima Casă“, cu o valoare de 555 de milioane de lei, ce au susţinut credite în valoare de 1,11 miliarde de lei. Valoarea medie a unui credit „Prima Casă“ contractat este de aproximativ 165.000 de lei (37.500 de euro). 

De la debutul programului guvernamantal „Prima Casă“, în iunie 2009, şi până în aprilie 2015, Fondul de Garantare a acordat aproape 139.000 de garanţii, cu o valoare de aproximativ 11,6 miliarde de lei, valoarea creditelor acordate prin acest program ridicându-se la 23 de miliarde de lei. 

Băncile care acordă credite „Prima Casă“ sunt BCR, BRD, CEC Bank,  Alpha Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, Unicredit Tiriac Bank, Bancpost, Piraeus Bank Romania, CREDITCOOP, Banca Millennium SA, Banca Românească, Banca Transilvania, Credit Agricole Bank Romania, Marfin Bank, OTP Bank, Bank Leumi Romania, Romanian International Bank şi Intesa Sanpaolo Bank.

Creditarea în valută, în echivalent lei, continuă să scadă. Soldul împrumutului în valută acordat de bănci populaţiei şi firmelor a scăzut în intervalul aprilie 2014 – aprilie 2015 cu 11,6% şi cu 1,1% în aprilie faţă de martie, până la echivalentul a 114,46 miliarde de lei. Scăderea mai accentuată s-a înregistrat în cazul firmelor. Astfel, în timp ce soldul creditului în valută pentru populaţie a scăzut în aprilie cu 9,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2014, la echivalentul a 60,32 miliarde de lei, pentru firme – a scăzut cu 14%, până la echivalentul a 54,14 miliarde de lei.    

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în aprilie cu 0,8% faţă de martie, până la nivelul de 228,494 miliarde lei. Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 0,8%, până la 87,832 miliarde. La 30 aprilie 2015, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 7,4% (6,7% în termeni reali) faţă de 30 aprilie 2014. 

Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 1,9%, până la 62,606 miliarde lei. La 30 aprilie 2015, depozitele în lei ale persoanelor juridice au crescut cu 8,7% (8% în termeni reali) faţă de 30 aprilie 2014.

Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au diminuat cu 35 milioane lei, până la nivelul de 78,05 miliarde lei (exprimate în euro, depozitele în valută au scăzut cu 0,3%, până la 17,66 miliarde euro). 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite