„Puşculiţa“ BNR s-a subţiat cu aproape două miliarde de euro, după o nouă rată plătită FMI şi Comisiei Europene şi ieftinirea aurului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 31 mai 2014, rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la nivelul de 30,68 miliarde de euro, faţă de 32,44 miliarde de euro la 30 aprilie 2014, anunţă banca centrală.

Potrivit BNR, în cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:
** intrări de 1,24 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice şi altele;
** ieşiri de 3,007 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută, plăţi din contul Comisiei Europene şi altele.

La capitolul plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută se regăsesc rambursări de capital şi dobândă din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional (pentru care Banca Naţională a României a rambursat circa 784 de milioane echivalent euro, iar Ministerul Finanţelor Publice a rambursat circa 157 de milioane echivalent euro) precum şi rambursarea emisiunii de obligaţiuni denominată în euro a Ministerului Finanţelor Publice scadentă pe data de 6 mai 2014, în suma de 1,34 miliarde de euro, capital şi dobândă.

Rezerva de aur: 3,07 miliarde de euro

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,071 miliarde de euro, a mai anunţat banca centrală.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 mai 2014 au fost de 33,75 miliarde de euro, faţă de 35,55 miliarde de euro la 30 aprilie 2014.

Plăţile scadente în luna iunie 2014 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 667 de milioane de euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite