Recalcularea aduce pensii mai mari chiar înainte de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recalcularea pensiilor a început la 1 octombrie, dar Casa Naţională de Pensii a emis deja deciziile de recalculare pentru anumiţi pensionari, care vor primi diferenţele de bani chiar înainte de Paşte, a afirmat ministrul Muncii, Marius Budăi.

„Veştile sunt bune pentru pensionari, pentru că am intrat efectiv în acea recalculare pentru pensionarii I şi II, care nu au beneficiat de punctaj şi până în Paşte vor primi deciziile acasă, iar o parte dintre ei chiar şi diferenţele de bani. De la caz la caz, nu putem spune un procent pentru toţi pensionarii, pentru că sunt care au lucrat mai mulţi ani în grupe, alţii mai puţin, dar este clar că este o creştere”,  a declarat în exclusivitate pentru Antena 3, ministrul Muncii, Marius Budăi. 

Potrivit CNPP, sunt avute în vedere:

I.    persoanele care au realizat un număr determinat de ani în condiţiile fostei grupe I de muncă (anterior datei de 01.04.2001) şi în condiţii speciale de muncă, pentru care vârsta standard de pensionare se reduce cu 1 până la 12 ani, în funcţie de numărul de ani de stagiu de cotizare realizaţi în aceste condiţii, sub rezerva realizării stagiului complet de cotizare prevăzut de legea nr. 263/2010;

II.    anumite categorii socio-profesionale care sunt încadrate în condiţii speciale de muncă şi care beneficiază de o reducere mai mare de 12 ani a vârstei standard de pensionare, precum şi de un cuantum majorat al pensiei prin utilizarea  - la determinarea punctajului mediu anual – a unui stagiu complet de cotizare mai mic decât cel general; sub rezerva realizării unui anumit număr de ani lucraţi în aceste locuri de muncă;

III.    pensionari care au beneficiat de majorarea prevăzută la art.169`1 şi care – până la   data de 31.12.2015 – au avut drepturi stabilite sau recalculate prin utilizarea unui stagiu de cotizare mai mic decât cel general, datorită unor reglementări cu caracter special sau a dispoziţiilor unor hotărâri judecătoreşti;

IV.    pensionari cu drepturi deschise între data de 01.01.2011 şi data intrării în vigoare a prezentei legi şi care au desfăşurat un număr determinat de ani în condiţiile  speciale prevăzute la art. 30 alin.1, lit. d). e) şi f) din Legea nr.263/2010.

În ceea ce priveşte recalcularea pensiilor cuvenite sau aflate în plată la data de 1 august 2018, procedura instituită prin Legea nr.221/2018 prevede că:

o    Recalcularea se realizează din oficiu, nefiind necesară formularea şi înregistrarea unor cereri;

o    Recalcularea se va realiza în perioada 01.10.2018 – 30.09.2019;

o    Drepturile recalculate se cuvin şi se acordă de la data de 01.10.2018, indiferent de data emiterii/comunicării deciziei de recalculare

În ceea ce priveşte recalcularea drepturilor aflate în plată, Legea nr.221/2018 nu se referă la persoanele care:

•    şi-au deschis drepturile de pensie anterior datei de 01.01.2011 dar au beneficiat de majorarea punctajului mediu anual în conformitate cu prevederile OUG nr.100/2008, ale OUG nr. 209/2008, ale Legii nr. 218/2009 şi ale art. 169 din Legea nr.263/2010;

•    şi-au deschis drepturile de pensie după data de 01.01.2011, dar au făcut obiectul Legii nr.155/2016 (minerii din subteran, personalul din zonele I şi II de radiaţii);

•    şi-au deschis drepturile de pensie după data de 01.01.2011 dar au realizat activităţi încadrate în condiţii speciale, altele decât cele prevăzute la art.30, alin.1, lit. d), e) şi f).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite