Reprezentanţii clienţilor se opun bacşişului pe bon: „Consumatorul are dreptul de a decide şi de a alege“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bacşiş foto Mediafax

Mişcarea de protecţie a consumatorilor şi Federaţia Asociaţiilor de Consumatori se opun introducerii bacşişului pe bonul fiscal, astfel încât acesta să poată fi impozitat.

Conform unei propuneri de modificare a legislaţiei privind veniturile obţinute sub formă de bacşiş, acestea ar urma să fie evidenţiate separat în bonul fiscal, fără a se supune cotei TVA. Propunerea spune că veniturile din bacşiş ar trebui considerate venituri din alte surse şi impozitate la sursă prin aplicarea cotei de 10%.

„Mişcarea de protecţie a consumatorilor, împreună cu Federaţia Asociaţiilor de Consumatori nu susţine acest demers, atât timp cât există obligativitatea ca bacşişul să fie achitat de către consumator. Acest venit suplimentar poate fi evidenţiat pe bonul fiscal, dar consumatorul poate alege dacă îl achită sau nu. Atât timp cât în prezent, consumatorul plăteşte o anumită sumă pentru prestarea unui serviciu, el nu trebuie să fie obligat să plătească un cost suplimentar, prin introducerea acestui bacşiş”, spun asociaţiile.

Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons, declară: „Consumatorul are dreptul de a decide şi de a alege. Impunerea plăţii unui serviciu obligatoriu dă naştere unei stări de tensiune şi cred că fiecare dintre noi are dreptul de a alege dacă vrea sau nu să ofere bacşiş, aşa că haideţi să fim reali consumatori europeni cu o atitudine!”

Mesajul este transmis după ce reprezentanţi ai industriei hotelurilor şi restaurantelor, prin Asociaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA, au anunţat că propun introducerea bacşişului pe bonul fiscal. Potrivit propunerii formulate de Dragoş Petrescu, HORA, „suma reprezentând bacşişul oferit de client la plata cu cardul se evidenţiază în bonul fiscal, separat de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate”.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite