România va avea încă 11 salarii minime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul a adoptat miercuri un proiect PSD prin care se introduce o grilă obligatorie de salarizare minimală, în funcţie de pregătirea profesională. Practic, vor exista 11 noi salarii minime, diferenţiate în funcţie de studii, pe lângă cele trei salarii minime din prezent.

În 2020 în România există trei salarii minime, respectiv: salariu minim pe ţară (2.230 lei), salariu minim brut diferenţiat pentru cei cu studii superioare (2.350 lei) şi salariul minim brut diferenţiat pentru domeniul construcţiilor (3.000 lei).

Miercuri, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care introduce noi salarii minime. El a fost iniţiat de fostul ministru al Muncii Marius Budăi, şi alţi 37 de parlamentari PSD, PNL, ALDE, USR şi UDMR. Proiectul va ajunge acum la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Proiectul stabileşte o serie de coeficienţi care se vor înmulţi cu salariul minim, fiecare coeficient fiind aferent unui anumit grad de şcolarizare, cel mai mic, 1, corespunzând muncitorilor necalificaţi, iar cel mai mare, 2 – acordat persoanelor care şi-au luat doctoratul în activitatea pe care o desfăşoară.

„Prin stabilirea unor indicatori minimali de ierarhizare privind salarizarea personalului din economia naţională se urmăreşte garantarea unor forme de protecţie minimă a venitului salariatului, precum şi menţinerea unei motivări adecvate a muncii prin evitarea aplatizăr'ii excesive a grilei de salarizare”, explică iniţiatorii.

Potrivit acestora, proiectul de lege garantează „dreptul tuturor salariaţilor la plata unui salariu brut lunar, diferențiat pe criteriul nivelului de studii în cadrul unui program normal de lucru”.

salariu minim in functie de scolarizare

Exemple de calcul

De exemplu, un muncitor necalificat, precum un lucrător în agricultură, va avea un salariu minim de 2.230 lei. Coeficientul pentru muncitori necalificaţi (1,00) se înmulţeşte cu salariul minim brut pe ţară (2.230 lei).

Un muncitor calificat, de exemplu un zugrav, va avea un salariu minim brut de 2.676 lei. Acesta a fost obţinut înmulţind coeficientul pentru muncitori calificaţi (1,20) cu salariul minim brut pe ţară (2.230 lei).

Un lucrător cu studii superioare de lungă durată va putea fi plătit cu un salariu minim brut de 3.791 lei (coeficient de 1,70 înmulţit cu salariul minim brut pe ţară de 2.230 lei).

Dacă are şi master, lucrătorul va trebui plătit cu minimum 4.014 lei (coeficient de 1,80 înmulţit cu salariul minim brut pe ţară de 2.230 lei).

Cei care au obţinut un doctorat nu vor mai putea fi plătiţi cu mai puţin de 4.460 lei brut, dacă s-au specializat în domeniul activităţii desfăşurate. 

Mediul de afaceri s-a opus

Încă din vremea în care proiectul trecea de Senat, mediul de afaceri afirma că nu susţine diferenţierea salariului minim pe economie şi solicita Camerei Deputaţilor, ca for decizional, să respingă acest proiect de lege pe motiv de neconstituţionalitate, dar şi pentru că nu a fost efectuat niciun studiu privind impactul asupra IMM-urilor.

„Prin această lege se introduc mai multe salarii brute minime pe economie. Consiliul nu susţine diferenţierea salariului minim pe economie în funcţie de diverse criterii, cum ar fi sectoarele de activitate sau educaţia pentru salariaţi din diverse sectoare. Noi am spus public că ar trebui să fie analizată posibilitatea introducerii unui salariu minim pe oră, nu pe lună, plata fiind făcută în funcţie de numărul de ore lucrate, cu îmbunătăţirea corespunzătoare a Codului Muncii. De altfel, Constituţia României stabileşte existenţa unui singur salariu minim brut pe economie. Practic, prin această propunere de lege, se vor introduce 11 salarii minime brute pe economie", a declarat, în februarie, preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu.

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite