Bani

articolul anterior articolul urmator

România, pe primul loc în topul transferurilor de bani din UE. Ce sumă uriaşă au trimis românii din străinătate

9
12 Nov 2020 17:33:49
Autor: Afrodita Cicovschi

România a avut cele mai mari intrări de bani din transferuri personale din UE, pentru al cincilea an consecutiv, arată datele publicate joi de Eurostat.

Sumele trimise de românii din străinătate au crescut în 2019 pentru al cincilea an consecutiv şi au atins anul trecut 3,7 miliarde de euro, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat. În anul precedent (2018), România era depăşită de Portugalia în funcţie de intrările din transferuri personale. 
 
În 2019, românii din străinătate au trimis cu peste 23% mai mulţi bani în ţară decât în 2018, când valoarea transferurilor a fost de 2,17 miliarde de euro. Sumele trimise anul trecut sunt egale cu cele din 2010, dar sub nivelurile de dinainte de criză. Recordul a fost atins în 2008, când românii au trimis în ţară 5,15 miliarde de euro.
 
După România, care ocupă prima poziţie, cele mai mari intrări de transferuri personale au fost, în 2019, în Portugalia (3,6 miliarde de euro) şi Polonia (3 miliarde de euro). Cele mai mari ieşiri au fost consemnate în Franţa (11,9 miliarde euro) şi Spania (8,5 miliarde de euro). 
 
Cele mai mari surplusuri la nivelul transferurilor (intrări minus ieşiri) au fost înregistrate în România (+3,4 miliarde de euro), Portugalia (+3,2 miliarde de euro) şi Polonia (+2,5 miliarde de euro).
 
Cele mai mari deficite sunt în Franţa (-11 miliarde de euro), Germania (-5,4 miliarde de euro) şi Italia (-4,7 miliarde de euro), ţări cu un număr semnificativ de imigranţi români. 
 
În ceea ce priveşte surplusul din transferuri, România a înregistrat, în 2019, o creştere de circa 26% comparativ cu anul precedent.
 
Transferurile personale reprezintă toate transferurile de bani între gospodăriile rezidente şi nerezidente, fără a lua în calcul sursa banilor şi relaţiile dintre gospodării sau scopul transferurilor. Conceptul este mai amplu decât cel al remitenţelor lucrătorilor, precizează Eurostat.
 
 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

Tomescu Tom
12.11.2020, 17:43:38

Cel mai mare investitor al României .. Diaspora , românii ce trăiesc și lucrează în afara țării ... Și care sunt și cei mai denigrați de către autorități .... de oamenii politici în general .. mai ales de psd-iști.. Fără banii lor eram în faliment de mult ... Asta e realitatea.. . Nimeni nu aduce în țară aproape 4 miliarde de euro ...nimeni în afară de românii înșiși ..

+4 (6 voturi)
Basarab Peruca cel Groaznic
12.11.2020, 17:51:58

Romanii din Diaspora din care si eu fac parte si inca ceva membri de iaci de pe forum sunt masa de manevra pentru politicieni. E adevarat, fatis, PSD e impotriva lor. Celelalte partide incearca sa fie mai inteligente si sa le castige votul prin fel si fel de discursuri si idei. Eu personal am crezut la inceput ca exista o diferenta mare intre partide in RO. Candva, demult. Am ajuns din pacate la concluzia ca toate-s la fel.Poate ca PMP mi se pare putin diferit dar acolo e la butoane Basescu iar la mine chestia cu Base e un love-hate relationship care nu se mai termina. Poate ca daca nu ar fi fost tunurile date de Udrea si Videanu plus distrugerea intreprinzatorilor mici si mijlocii de pe vremea sa + inchiderea spitalelor, poate ca nu ma interesa atat de mult verdictul de colaborator al securitatii pe care il are acum si mergeam pe mana lui. Dar asa...

-10 (14 voturi)
Basarab Peruca cel Groaznic
12.11.2020, 17:54:59

Ideea e insa ca la 30 de ani de la Revolutie in loc sa muncim majoritar la noi in tara bagam pe la altii iar la noi tot nu se face nimic. Dimpotriva, stam drepti cand zice Germania ca le trebuie culegatori de sparanghel. Nici nu zici ca demult am avut agricultura, ca produceam, ca aveam industrie s.a.m.d Romanii trimit acum bani de afara, dar nu va dura la nesfarsit, copiii sau daca nu copiii copiilor nostri nu vor mai trimite nimic, pentru ca foarte multi se vor rupe de tara sau pur si simplu nu vor mai avea cui sa trimita. Ia masina si da o tura pe la munte in Ardeal si Moldova, vei vedea vile una si una construite dar goale, pentru ca nu se mai intoarce nimeni. Oamenii cand le-au ridicat credeau ca vin cu tot cu copii inapoi, dar o gramada au ramas si desi spun ca vor veni nu or sa mai vina.

-11 (15 voturi)
UnulDinVancouverCanada
12.11.2020, 18:03:54

Diaspora ... cosmarul lui Ponta si PSD, dar mina de aur a romanilor.

+5 (9 voturi)
Basarab Peruca cel Groaznic
12.11.2020, 18:36:07

Da, e bine ca vezi peste tot politica. Altceva in afara de politica totusi nu vezi? Partea sociala spre exemplu? Problema natalitatii, industria, groaznica educatie pe care o primesc copiii de la bunici in absenta parintilor plecat la rupt carca, s.a.m.d ? E greu sa arati un pic de umanitate, nu-i asa? Datul asta de limbi pe care il practicati, romanilor plecati va mai functiona inca o vreme, dar la un moment se vor trezi. Si nimeni nu va mai pune botul la lingaii de politicieni care va pun sa intrati aici pe forum si sa varsati lacrimi de crocodil pentru ei. Zât!

-4 (10 voturi)

Vezi toate comentariile (9)

Modifică Setările