România muncitorilor necalificaţi plătiţi cu salariul minim

Cele mai numeroase ocupaţii din România sunt cele care presupun muncă necalificată, aproape jumătate din forţa de muncă din ţară este plătită cu sau aproape de salariul minim, iar promisiunile majorărilor salariale pentru bugetari au dus la o migraţie către aceste posturi.

Topul primelor 10 ocupaţii din România ca număr de muncitori este alcătuit din forţă de muncă necalificată, iar ponderea muncitorilor necalificaţi în total angajaţi a continuat să crească şi anul trecut, arată un studiu al Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM) privind dinamica industriei angajatoare din România, în perioada 2016-2017.

Pe fondul creşterii costurilor salariale şi a majorărilor repetate ale salariului minim, perioada 2016-2017 a adus o încetinire a ritmului de creştere a ponderii muncitorilor necalificaţi în total forţă de muncă, de la 15,10% la 15,20%, spre deosebire de perioada 2015-2016, când creşterea a fost mult mai accentuată, de la 14,12% la 15,10%.

Cu toate acestea, România se caracterizează în continuare printr-o pondere relativ ridicată a lucrătorilor necalificaţi în total angajaţi, urmare a faptului că industria prelucrătoare se concentrează, cu precădere, în domenii industriale cu productivitate scăzută şi cerinţe reduse de calificare a forţei de muncă. Un exemplu reprezentativ în acest sens îl constituie structura economică a 3 judeţe care înregistrează cea mai ridicată pondere a muncitorilor necalificaţi în total personal: Bistriţa-Năsăud (28,30%), Bihor (24,14%) şi Maramureş (24,06). Judeţul Argeş este lider naţional în ceea ce priveşte munca calificată: 20,20% dintre salariaţi sunt muncitori calificaţi şi asimilaţi, în timp ce alţi 20,12% sunt operatori la instalaţii şi maşini sau asamblori de maşini şi echipamente.

Piaţa muncii, dominată de şoferi de camion şi vânzători

Sectoarele comerţ şi transporturi au fost unele din cele mai dinamice în România în ultimii ani, drept urmare şi angajaţii din acestea sunt pe măsură, dar per ansamblu primele 10 ocupaţii din România ca număr sunt dominate de muncitori necalificaţi.

Astfel, cele mai numeroase ocupaţii angajatoare sunt şofer autocamion/maşină de mare tonaj (151.934 salariaţi), lucrător comercial (143.157 salariaţi), vânzător (142.696 salariaţi) şi şofer de autoturisme şi camionete (105.226 salariaţi).

De fapt, primele 10 ocupaţii angajatoare din România sunt din zona de muncă necalificată: muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (96.299 salariaţi), agent de securitate (95.151 salariaţi), muncitor necalificat în industria confecţiilor (94.556 salariaţi), asistent medical generalist (94.224 salariaţi), manipulant mărfuri (85.416 salariaţi) şi muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (85.416 salariaţi).

Ocupaţiile cu cel mai mare număr de angajaţi la 1 octombrie 2017

Aproape jumătate din români, plătiţi cu salariul minim

O tendinţă îngrijorătoare a ultimilor ani o constituie creşterea ponderii salariaţilor aflaţi în zona salariului minim în total forţă de muncă, mai arată autorii studiului. Potrivit acestora, peste 46% din forţa de muncă din România este plătită cu sau aproape de salariul minim. Circa 36,6% din muncitorii din ţară primeau salariul minim, la acea vreme de 1.450 lei, în timp ce alţi 9,6% erau plătiţi cu mai puţin de 350 de euro, adică sub 1.600 de lei.

În acelaşi timp, există 5 industrii în care ponderea numărului de contracte de muncă cu salariul de încadrare în zona salariului minim este de peste 80%. Dintre acestea, cu impact major asupra ocupării se disting ca importanţă 3 categorii de activităţi economice, care înglobează peste 380 mii de contracte de muncă: activităţi de investigaţii şi protecţie (121.257 contracte de muncă, dintre care 111.746 în zona salariului minim), fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (136.770 contracte, dintre care 113.054 în zona salariului minim) şi restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie (125.034 contracte, dintre care 100.637 în zona salariului minim pe economie).

La ce au dus promisiunile de majorări ale salariilor

Odată cu promisiunile de majorare a salariilor bugetarilor, a urmat şi mişcarea naturală: tot mai mulţi români s-au înghesuit să prindă aceste posturi. Drept urmare, sectorul serviciilor de administraţie publică generală a înregistrat anul trecut cea mai importantă creştere a numărului de contracte de muncă, de 16,62%, ajungând la 19.309 de contracte.

Luând în considerare şi faptul că perioada 2015-2016 a adus, de asemenea, o majorare cu 10.509 (+9,95%) a numărului de contracte de muncă, autorii studiului constată o tendinţă constantă de creştere a numărului de salariaţi la nivelul acestui sector.

De asemenea, sectoarele plătite de stat sunt şi printre cele care numără cei mai mulţi angajaţi. După comerţ, care este lider în ceea ce priveşte numărul angajaţilor, asistenţa spitalicească deţine cei mai mulţi angajaţi (186.276), cu o creştere de 5,39% anul trecut. Aceasta este urmată de învăţământul secundar general care, după o creştere de 7,74% anul trecut, a ajuns la 185.669 angajaţi. Serviciile de administraţie publică generală se află pe locul 6, cu 135.472 de angajaţi.

Puţini angajaţi pentru câte persoane active există

Cu toate că, la data de 1 octombrie 2017, numărul de contracte individuale de muncă cu normă întreagă ajunsese la circa 5,2 milioane, România se află în continuare printre ţările europene cu cea mai mică acoperire a populaţiei active cu contracte de muncă, respectiv 62,14% în condiţiile în care media europeană a indicatorului este de 84,6%.

Cea mai mare rată de acoperire a populaţiei active cu contracte de muncă se înregistrează în Municipiul Bucureşti, unde se poate constata chiar faptul că numărul de contracte de muncă cu normă întreagă înregistrate la nivelul municipiului este chiar mai mare decât populaţia activă (102,98%). Această situaţie se explică prin ponderea relativ ridicată a salariaţilor încadraţi la puncte de lucru înregistrate în municipiul Bucureşti, însă care au domiciliul în judeţele învecinate. O situaţie similară este înregistrată în judeţul Ilfov (95,87%).

Teleorman, din nou la coadă

În Teleorman, doar 27 de persoane active din 100 au contract de muncă. Potrivit studiului, cea mai mică pondere a numărului de contracte de muncă raportată la populaţia activă se înregistrează în judeţul Teleorman, de 27%, el fiind urmat de Mehedinţi, Vaslui, Botoşani şi Dâmboviţa.

De asemenea, în Teleorman, pentru fiecare şomer înregistrat există puţin peste 2 contracte individuale de muncă. La polul opus, judeţul Ilfov se află pe primul loc prin prisma indicatorului, pentru fiecare şomer înregistrat existând 110,8 contracte de muncă. Pe poziţiile următoare se află municipiul Bucureşti (66,74 CIM/şomer) şi judeţele Timiş (63,86 CIM/şomer) şi Arad (40,27 CIM/şomer).

Provocările pieţei muncii

Piaţa muncii din România continuă să se afle sub imperiul unor provocări majore, care tind să se acutizeze şi pot deveni în timp ameninţări la stabilitatea şi sustenabilitatea dezvoltării macroeconomice, spun autorii studiului. Principalele astfel de provocări încep prin migraţia forţei de muncă calificată, intensificată odată cu liberalizarea pieţei muncii la nivel european şi amplificată de diferenţele salariale semnificative în anumite sectoare de activitate între România şi majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi de lipsa de predictibilitate a cadrului legislativ ce reglementează relaţiile de muncă în România.

Strâns legat de fenomenul migraţiei forţei de muncă este şi fenomenul de brain drain, care se manifestă încă foarte intens în domeniile de cercetare, dezvoltare industrială şi înaltă tehnologie.

O altă problemă este valoarea adăugată scăzută a unor sectoare economice, generată de faptul că unele sectoare identificate ca prioritare, dincolo de faptul că implică forţa de muncă ieftină, nici nu sunt în măsură să producă marje de rentabilitate satisfăcătoare. Mai mult decât atât, statisticile prezentate în prezentul studiu arată că aceste domenii de activitate au fost afectate în ultimii ani de creşterea costurilor cu forţa de muncă, pe fondul majorărilor repetate ale salariului minim.

Şi dispariţia industriei şi a specialiştilor în diferite meserii, amplificată de criza puternică de identitate a învăţământului naţional şi de cvasi-inexistenţa unui învăţământ tehnic şi profesional (licee tehnice, şcoli profesionale) performant şi atractiv este o problemă majoră.

Aceste lucruri sunt amplificate şi de persistenţa unui grad de urbanizare redus (unul dintre cele mai mici din Uniunea Europeană), care corespunde unui număr ridicat al populaţiei rurale, angrenată în agricultura de subzistenţă, nemecanizată şi lipsită de performanţă, sau în diferite forme de muncă nesalarizată, care expun populaţia rurală la riscuri privind sănătatea şi securitatea în muncă, protecţia şi asigurările sociale etc.