Bani

articolul anterior articolul urmator

Liderii români din business: 2018 – anul în care economia României poate reintra în haos

1
26 Apr 2017 18:47:29
Autor: Elena Deacu
Conferinţă de presă Romanian Business Leaders, la 100 de zile de guvernare ale noului Executiv
Conferinţă de presă Romanian Business Leaders, la 100 de zile de guvernare ale noului Executiv

Romanian Business Leaders, unul dintre cele mai puternice motoare de promovare a antreprenoriatului românesc, critică modificarea pe care vrea să o facă Guvernul în privinţa sistemului impozitare, dar şi proiectul legii salarizării unitare, precizând că măsurile luate de decidenţi în ultima perioadă riscă să ducă ţara spre un dezastru economic, în condiţiile în care România are deja cel mai fragil buget din Uniunea Europeană.

„Două proiecte legislative iniţiate de Executiv în primele 100 de zile de guvernare, fără vreun studiu de impact şi fără consultare, vor arunca în aer încrederea în statul român şi echilibrul bugetar al României”, susţine fundaţia, ce reprezintă oamenii de afaceri români.

Beneficiile noului impozit, sub un mare semn de întrebare

Romanian Business Leaders precizează că susţine sistemul de impunere simplificat, eficient şi demonstrat al cotei unice de impozitare a veniturilor persoanelor fizice şi nu consideră oportună introducerea modificării Codului Fiscal prezentată recent în spaţiul public, care induce o modificare de filozofie fiscală şi poate face o trecere lipsită de transparenţă spre sistemul progresiv de impozitare. „Considerăm că introducerea de măsuri fiscale netestate, complicate şi greu de aplicat pune în pericol stabilitatea economică a ţării şi ameninţă coeziunea socială”, precizează RBL.

Potrivit fundaţiei, România are deja cel mai fragil buget din Uniunea Europeană (UE), cu pondere a veniturilor în PIB de aproximativ 25%, la peste 15 puncte procentuale faţă de media UE şi la 10 puncte procentuale de media statelor UE din Europa centrală (Ungaria, 38%, Croaţia, 37%, Cehia şi Polonia, câte 35% din PIB). „În 2018, bugetul va pierde atât fluxurile de numerar prin nereţinerea la sursă a impozitului pe venit, precum şi circa 1,4% din PIB, conform estimării FMI, rezultate din reducerea cotelor de impunere la 0% şi 10%, prin introducerea impozitului pe venitul global al unei gospodării. Considerăm că, per total, pentru mediul de afaceri, sistemul de impozitare propus nu va genera beneficii care să depăşească costul birocraţiei necesare implementării lui. Mai mult, beneficiile pe termen mediu şi lung aduse de noul sistem cetăţenilor sunt sub un mare semn de întrebare, creată de probabila instabilitate economică”, mai arată oamenii de afaceri.

Majorare salarială haotică

Oamenii de afaceri susţin că, în acelaşi timp, prin legea salarizării unitare, statul va cheltui mai mulţi bani cu salariile angajaţilor din sectorul public. Potrivit lor, este o majorare făcută în mod haotic şi fără un fundament economic realist: excedentul bugetar raportat pentru primul trimestru din 2017 este calculat înainte de majorarea concretă a salariilor. Salariile din sectorul public pot fi majorate, în linie cu veniturile bugetare reale, cu criterii clare de performanţă, scopul fiind creşterea eficienţei totale a sistemului bugetar, mai precizează ei.

„Schimbarea regulilor jocului într-un interval de mai puţin de un an arată că statul român este impredictibil, instabil şi netransparent. RBL solicită o consultare reală între guvernanţi şi mediul de afaceri, pentru a construi încrederea între partenerii sociali. Practica legiferării prin punerea mediului de afaceri în faţa faptului împlinit duce la rezultate negative pe termen mediu şi lung şi vulnerabilizează guvernele, fenomen din care are de pierdut inclusiv mediul de afaceri”, susţine RBL.

Oamenii de afaceri se plâng, totdată, că în tot acest timp nu primesc prioritate măsurile care chiar pot stimula activitatea economică şi duce la venituri mai mari din care să fie crescute în mod realist şi sustenabil salariale bugetare.

„RBL solicită parlamentarilor din coaliţia majoritară de guvernare să se concentreze pe măsuri şi legi care să reducă birocraţia (ex. eliminarea prevederilor care blochează înregistrarea în scop de TVA, care în fapt au rămas neatinse după aşa-zisa eliminare a formularului D088), să elimine barierele administrative inutile în domeniul autorizaţiilor de construire şi să încurajeze bugetarea multianuală şi programele de investiţii în infrastructură. Toate sunt subiecte care privesc interesele a milioane de cetăţeni români, indiferent că sunt antreprenori, manageri sau angajaţi”, mai arată fundaţia.

Romanian Business Leaders mai semnalează că „măsurile luate de decidenţii politici de câteva luni încoace riscă să ducă ţara şi pe noi toţi, împreună, spre un dezastru economic care va anula progresul obţinut cu greu din ultimii trei ani”.

Ce spun liderii

În cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii, oamenii de afaceri din cadrul Romanian Business Leaders au subliniat că măsurile economice anunţate în ultimele două luni de către guvern nu au fost discutate cu antreprenorii.

„Au apărut discuţii foarte serioase începând cu legea salarizării, continuând cu legea prevenţiei, care a devenit destul de greu de gestionat, şi a urmat impozitul pe gospodării”, a afirmat preşedintele Delta Asset Invest, Dragoş Roşca, potrivit News.ro.

Oamenii de afaceri din cadrul Romanian Business Leaders spun că nu vor susţine proiectul de impozit pe venit al gospodăriilor.

"Argumentul numărul unu este preocuparea pentru că duce la un deficit bugetar nesustenabil. Din evaluarea Fondului Monetar Inernaţional, vorbim despre 12,2 miliarde de lei, adică 1,4% din PIB, strict ca efect al reducerii cotei de la 16% la 0% pentru cei care nu vor mai plăti nimic sau 10% pentru cei cu venituri peste plafonul neimpozabil. La care se adaugă o altă sumă de 3,48 miliarde de lei, zice FMI-ul, din reducerea TVA propusă pentru anul viitor, de la 19%, cât este acum, la 18%, şi încă 8 miliarde de lei din reducere contribuţiilor sociale care se vor, per total, a scădea la un total de 35%, adică în total 23 de miliarde de lei", a declarat Angela Roşca, partener Taxhouse.

Oamenii de afaceri se întreabă din ce se va finanţa bugetul în 2018, pentru că se renunţă complet la conceptul de reţinere la sursă.

"Ne preocupă, dincolo de costul finanţării acestui deficit pe cash, ce se va întâmpla cu o întreagă populaţie care va primi bani de la angajatori lună de lună şi îi vor cheltui. Şi în mai –septembrie 2019, când vor trebui să dea banii, se vor duce la aceşti perceptori, este mult spus consultanţi fiscali, de bunăvoie ca la medicul de familie să le dea aceşti bani. Nu credem în această ipoteză. Eu mă duc la medicul de familie pentru că sunt bolnav şi am o problemă. Perceptorul o să alerge el după mine", a mai spus partenerul Taxhouse.

Unii şefi de mari companii subliniază că măsurile luate de Guvern în ultimele luni nu par a se baza niciun fel pe realităţi economice şi avertizează că ratingul României este primul semnal că lucrurile nu se îndreaptă într-o direcţie pozitivă.

„Toate instituţiile, fie că vorbim despre băncile de investiţie, fie că vorbim de agenţii de rating, practic toţi cei care privesc şi urmăresc în timp evoluţia macro şi micro a economiei româneşti într-un context regional, toţi vorbesc despre o deteriorare pe termen scurt pe bază de politici nesustenabile. (...) Pe aceste demersuri nu se poate construi. Nu putem vorbi despre evoluţii pozitive în privinţa ratingul de ţară”, a afirmat directorul Erste Asset Management, Dragoş Neacşu.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Stefanescu Marian
27.04.2017, 10:19:52

Nu vă este clar că PSD vrea să distrugă statul român?După noi,potopul!asta este acţiunea premeditată a PSD în contra poporului român.De ce fac asta?Fiindcă văd cu spaimă că poporul român,încet-încet(dar prea încet...),se eliberează din ghearele comunism-securismului noului partid-stat numit PSD.

Modifică Setările