Românilor le place să trăiască pe datorie: 44% vor să ia noi împrumuturi în 2019. Pe ce vor să cheltuie banii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ghiseu bancar

În ciuda faptului că BNR a limitat gradul de îndatorare la 20% - 40% din venituri, aproximativ 44% dintre români intenţionează să contracteze un credit în următoarele şase luni, în timp ce numai 8% sunt siguri că nu vor să se împrumute, arată un sondaj efectuat de către GfK.

Pe plan global, doar Mexicul devansează România, cu 48%, în timp ce, pe continent, 37% dintre polonezi, 24% dintre cehi, 16% dintre unguri, 14% dintre lituanieni şi doar 11% dintre spanioli intenţionează să apeleze la creditare în următoarele şase luni.

Pentru români, topul motivelor pentru împrumut sunt îmbunătăţirea locuinţei - 47%, achiziţia unei maşini - 44%, produsele electronice şi electrocasnice - 41%, cheltuielile cu sănătatea - 41% şi cele neprevăzute – 37%.

Şase din 10 români alocă între 10 şi 30% din veniturile lunare pentru plata ratelor la creditele active. Acelaşi procent din venitul lunar este alocat de 56% dintre vecinii unguri şi polonezi, 55% dintre spanioli şi 51% dintre cehi. Pe de altă parte, respondenţii din România sunt mai precauţi şi doar 2% alocă peste 60% din venituri, faţă de 3% în Polonia şi chiar 8% în Lituania.

Opt din 10 români sunt confortabili cu plata ratelor aferente unui împrumut, la un nivel similar cu situaţia din Cehia. Pe de altă parte, doar 60% dintre lituanieni afirmă că achitarea unui împrumut este confortabilă. De asemenea, tot opt din 10 români spun că nu au întâmpinat probleme cu plata la timp a ratelor, în media europeană. Cehilor le-a fost cel mai uşor să se încadreze în termenele necesare plăţii ratelor – 86%, iar cel mai dificil a fost pentru respondenţii din Ungaria – 69%.

Într-o discuţie despre situaţia financiară a familiei, principalele motive pentru care românii consideră că aceasta s-a îmbunătăţit sunt creşterea salariului – 62%, noi circumstanţe în familie pentru un sfert dintre cei chestionaţi şi un nou loc de muncă, pentru 18%. La polul opus, primul aspect menţionat drept cauză a înrăutăţirii situaţiei financiare este creşterea costului vieţii, în 82% dintre cazuri, urmat de schimbarea circumstanţelor familiale pentru 35% şi, respectiv, scăderea salariului pentru 17% dintre respondenţi.

Cu toate acestea, 44% dintre români consideră că situaţia financiară a familiei s-a îmbunătăţit şi doar 17% văd o tendinţă negativă.

Întrebaţi dacă discută aspectele financiare cu familia, 43% dintre români admit că vorbesc despre acest lucru doar cu soţul sau soţia, 34% implică familia în subiect, 11% adaugă şi prietenii apropiaţi în discuţie şi tot acelaşi procent optează să nu menţioneze deloc aspectele financiare. Doar 2% aduc subiectul în discuţie şi faţă de colegii de serviciu.

Iar când vine vorba de familie, românii se gândesc şi la viitor: 86% cred că este important şi foarte important să existe o educaţie financiară încă de pe băncile şcolii şi optează, pe o scară a importanţei marcată de la 1 – cel mai puţin important - la 10 – cel mai important, pentru 8, 9 şi 10.

Sondajul a fost efectuat în luna octombrie, pe un eşantion de peste 3.500 de respondenţi, din şapte ţări: Cehia, Lituania, Mexic, Polonia, România, Spania şi Ungaria.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite