Salariul mediu net în luna aprilie, aproape 4.000 de lei. În ce domenii au fost cele mai semnificative majorări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: iqool
FOTO: iqool

Câştigul salarial mediu brut a fost de 6.443 lei, în aprilie, cu 42 de lei (+0,7%) mai mare decât în luna martie, iar câştigul salarial mediu net a fost 3.967 de lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 30 de lei (+0,8%), arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (9.746 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.120 lei).

Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 11,4%.

În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real a fost 97,9% în luna aprilie 2022 faţă de luna aprilie 2021. Indicele câştigului salarial real a fost 97,2% în luna aprilie 2022 faţă de luna martie 2022.

Faţă de octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 227,5%, cu 6,7 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna martie 2022.

Aprilie 2022 comparativ cu Martie 2022

În aprilie 2022, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, al 13-lea salariu, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat reluării activităţii anumitor agenţi economici, realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:

- cu 30,2% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv cu 20,8% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat;

- între 8% şi 12% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), transporturi pe apă, activităţi de servicii anexe extracţiei, transporturi aeriene, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, industria metalurgică;

- între 3% şi 7,5% în alte activităţi extractive, telecomunicaţii, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, tranzacţii imobiliare, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), transporturi terestre şi transporturi prin conducte, colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor; activităţi de recuperare a materialelor reciclabile (inclusiv activităţi şi servicii de decontaminare), alte activităţi de servicii.

Totodată, scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna martie 2022 au fost determinate de acordarea în luna precedentă de premii ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri.

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:

- cu 32,3% în fabricarea produselor din tutun, cu 18,8% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), respectiv cu 11% în fabricarea băuturilor;

- între 3% şi 9,5% în activităţi de editare, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, extracţia minereurilor metalifere, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea produselor textile, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice.

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în administraţia publică (+0,7%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+0,1%). În învăţământ, câştigul salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna precedentă (-1,7%), ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite