SONDAJ Românilor le e ruşine să-şi recunoască datoriile, inclusiv  faţă de familie, şi le pun pe seama ghinionului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
KRUK International şi-a deschis porţile pentru studenţi

Jumătate dintre români sunt de părere că au un buget familial greşit pregătit şi au un sentiment de ruşine în a recunoaşte că au datorii, în primul rând faţă de propria persoană într-un procent de 42%. În acelaşi timp, 24% dintre datornici simt ruşine faţă de familie, arată cercetarea iVOX online „Cum reacţionaţi în situaţii financiare dificile?“, realizată la comanda companiei KRUK România.

Cercetarea arată că peste 60% dintre respondenţi s-au confruntat cu probleme financiare în viaţa de adult şi numai 33% dintre ei sunt mulţumiţi de situaţia financiară curentă.

Deşi se simt afectaţi în mare măsură (87%) de existenţa datoriilor, cei mai mulţi dintre respondenţi pun problemele pe seama situaţiei economice generale: 45%, sau a ghinionului (şomaj, boală, eveniment neprevăzut):19%. Doar 36% dintre români îşi asumă problemele şi sunt de părere că propriile decizii şi comportamentul lor sunt cauza problemelor ivite.

Încredere deplină în propria persoană

Rezultatele studiului ne arată că 87% dintre respondenţi au o părere bună despre propria persoană, iar 6 din 10 români sunt de părere că forţele proprii sunt importante şi foarte importante în rezolvarea problemelor financiare.

Numai aproximativ 5% dintre respondenţi consideră că încrederea în sine este mai puţin importantă şi caută sprijin din alte surse.

„Cum reacţionăm în situaţii financiare dificile? Fiecare dintre noi ar trebui să ne punem această întrebare, iar studiul realizat a evidenţiat stările prin care trecem atunci când ne aflăm într-o astfel de situaţie. În urma unei analize, am remarcat faptul că aproximativ 87% dintre respondenţi consideră că au o părere bună despre ei, un procent mare ce se poate explica mai degrabă prin dezirabilitatea socială şi dorinţa de a expune o identitate pozitivă. Acest procent alăturat celui de 61% a celor care au întâmpinat probleme financiare – neplata facturilor şi a ratelor bancare – pledează pentru această explicaţie, conform căreia încrederea evazivă în propriile forţe, nu duce la acţiune, ci la depărtarea de realitate” a declarat Aurora Liiceanu, doctor în psihologie şi cercetător.

Implicarea familiei contează enorm

Nesiguranţa zilei de mâine îi poate face pe 60% dintre respondenţi să-şi piardă încrederea în forţele proprii, iar 50% consideră că astfel de situaţii sunt greu de controlat.

Lipsa de încredere din partea familieişi a apropiaţilor îi face să-şi piardă încrederea în forţele proprii.

Astfel, implicarea familiei în rezolvarea problemelor financiare contează mult şi foarte mult pentru 90% dintre respondenţi. Cercetarea a scos în evidenţă faptul că cercul de încredere este unul restrâns, respondenţii având încredere în propriile forţe şi în membrii familiei apropiate.

“Când Grupul KRUK a decis pentru prima dată implementarea unei abordări de colectare orientate în primul rând către cerinţele şi posibilităţile clientului nostru cel mai important, persoana cu datorii, demersul nostru a fost privit cu mirare. Iată că după şapte ani,această abordare îşi dovedeşte eficacitatea. Fiecare serviciu nou pe care l-am dezvoltat şi implementat de-a lungul timpului, fiecare proiect internaţional desfăşurat pe pieţele din Polonia, România, Cehia, Slovacia sau Germania, se adresează în primul rând persoanei cu datorii. Ceea ce am făcut noi în toţi aceşti ani a fost să analizăm cu atenţie problemele cu care se confruntă clienţii noştri şi să le oferim rapid o soluţie viabilă”, a spus Tomasz Ignaczak, Directorul General al KRUK Romania.

Eşantion reprezentativ

Realizatorii spun că sondajul realizat este reprezentativ pentru populaţia adultă, cu acces la internet şi reproduce din punct de vedere al principalelor caracteristici structura socio-demografică a utilizatorilor de internet din România. Din punct de vedere al vârstei respondenţilor, majoritatea, aproximativ 80%, au vârste cuprinse între 25 şi 55 de ani şi venituri între 1.000 şi 3.000 lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite