Bani

articolul anterior articolul urmator

Taximetriştii vor elibera un bon fiscal şi pentru bacşişul primit de la client

1
22 Apr 2015 16:26:10
Autor: Adina Vlad
Taximetriştii vor emite bon fiscal separat pentru bacşişul primit de la client
Taximetriştii vor emite bon fiscal separat pentru bacşişul primit de la client

Aparatul de marcat montat pe taximetre va trebui modificat astfel încât acesta să emită, în afara bonului fiscal emis conform distanţei parcurse şi tarifului perceput pe kilometru, şi un bon fiscal pentru bacşişul dat de client taximetristului, a anunţat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

La finalul şedinţei de miercuri în care Guvernul a impus fiscalizarea bacşişului şi înregistrarea acestuia pe bon fiscal separat, jurnaliştii l-au întrebat pe ministrul Finanţelor dacă măsura va fi aplicată şi în cazul celor care livrează pizza la domiciliu, altor servicii de curierat la domiciliu sau taximetriştilor, iar el a răspuns afirmativ.
 
„La taxi, are aparat de marcat şi poate să marcheze diferenţa“, a spus Teodorovici, potrivit Mediafax.
 
Atenţionat de jurnalişti că, în prezent, aparatul de taxat emite chitanţă ca urmare a unui produs între numărul de kilometri parcurşi şi tariful pe kilometru, ministrul a explicat că trebuie aduse modificări.
 
„Poate fi modificat încât să permită şi o astfel de tastare a bacşişului lăsat de client“, a afirmat Teodorovici.
 
Pentru celelalte categorii menţionate de jurnalişti, ministrul nu a oferit o explicaţie referitoare la modul în care măsura se va putea aplica.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Utilizator Adevărul
23.04.2015, 09:50:14

Comentariu considerat abuziv.

Modifică Setările