Bani

articolul anterior articolul urmator

Timmermans solicită tuturor membrilor UE să adopte un salariu minim. În România, netul ar creşte la 1.760 de lei

41
8 May 2019 09:36:14
Autor: Afrodita Cicovschi

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, cerut fiecărui stat membru al UE să stabilească un salariu minim echivalent cu 60% din salariul mediu al fiecărei ţări, pentru a reduce decalajul dintre cele mai mari şi cele mai mici salarii.

„Dacă s-ar aplica formula propusă de actualul vice-preşedinte al Comisiei Europene, salariul minim în România ar fi acum 1760 lei net. Sigur, tot în campanie este şi Frans Timmermans, dar cel puţin pare mai conştient de realităţile sociale decât pretinşii social-democraţi de la Bucureşti”, a scris Cartel Alfa pe pagina sa de Facebook.
 
"Avem nevoie de un salariu minim în Uniunea Europeană", a declarat luni politicianul olandez la o dezbatere publică la Varşovia.
 
"Şaizeci la sută din salariul mediu în fiecare stat membru, vreau să spun", a adăugat el.
 
Cele şase state membre UE care nu dispun de un minim oficial, care au propriile aranjamente pentru a acoperi nevoile de bază ale persoanelor cu venituri mici, sunt Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia şi Suedia.
 
Potrivit unui studiu KPMG lansat marţi, salariul minim brut pe economie în Bulgaria este de 286 euro, în Letonia de 430 euro pe lună, iar în România de 439 euro pe lună. 
 
Veniturile minime brute din Ungaria sunt de 472 euro pe lună, cele din Croaţia de 506 euro, cele din Slovacia de 520 euro, Cehia acordând câte 521 euro, Polonia 524 euro, Estonia 540 euro, Lituania 555 euro, Portugalia 600 euro, iar Grecia 650 euro.
 
Mai mult de 700 euro pe lună plătesc Malta – 762 euro, Slovenia 887 euro şi Spania – 900 euro, iar peste 1.000 de euro alocă Marea Britanie – 1.337 euro, Germania – 1.593 euro, Olanda – 1.593 euro.
 
Cele mai mari salarii minime brute pe economie sunt plătite de Irlanda – 2.038 euro şi Luxemburg 2.071 euro pe lună.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

41 Comentarii

Cip Ciprian
8.05.2019, 09:49:48

Probabil cine va produce 60% din salariu mediu va ramane angajat si cine nu, va fi dat afara. In cazul firmelor va fi la fel, firmele care au angajati profitabili vor ramane active. In rest inflatie si scaderea puterii de cumparare pentru cei cu salarii peste minim pe economie. Cel mai probbil acestia vor platii costul acestei cresteri fortate. Tarile din Vest vor fi avantajate, pentru ca ei au tehnologie si pot produce cu un nr mai mic de angajati. Romania va fi dezavantajata pentru ca va trebui sa produca mai scump si sa concureze de la egal la egal cu produsele de import. Toti se pricep numai la cresteri de salarii, as vrea sa aud de un guvern care se zbate sa scada preturile la produse facand viata mai usoara si pentru cei cu salarii mai mici. Asta e solutia

+12 (16 voturi)
Andrei Adrian
8.05.2019, 10:13:21

Ai uitat sa mentionezi salariatii bugetari. Ei nu pot fi dati afara, salariul lor trebuie platit asa cum este el. De unde? Ghici! Daca eu sunt Germania si-mi permit sa platesc in constructii 1500 euro unui salahor si te oblig si pe tine Romania sa platesti 1000 de euro, ghici cine isi va mai putea permite sa construiasca ceva in Romania si... ghici unde vor pleca sa munceasca pe 1000 de euro romanii ramasi fara job! Inflatia va exista, va deveni imposibil de controlat si va fi alimentata (aproape) exclusiv de bugetari si pensionari. In scurta vreme se va eroda si puterea lor de cumparare. Apoi va plezni bugetul. NOTA: si pensiile se calculeaza luand ca referinta salariul minim! E o schema de saracit tarile sarace si de imbogatit tarile bogate. Parsivenia este ca-i imbracata in promisiuni frumoase, la care naivii pun repede botul! Apoi ne vom pomeni cu 2 viteze... Imi place Europa, apreciez conceptul unei Europe Unite insa detest smecherii si smecheriile lor care se bazeaza pe exploatarea naivitatii si populismului.

+5 (11 voturi)
Andrei Adrian
8.05.2019, 10:20:27

Revin cu inca o observatie: Sa ne imaginam ca cineva ar indrazni sa SCADA salariul minim in Germania, Franta, Spania s.a.m.d. la... hai sa spunem 500 euro! O asemenea masura ar pune presiune pe preturile marfurilor, bunurilor si serviciilor in sensul REDUCERII lor. Litrul de Benzina ar ajunge sa coste 0,80 Eu, kilowatul 0,06Eu si pachetul de unt 0,50! Tarile sarace vor fi primele sa profite si sa capete astfel un ajutor necesar pentru recuperarea handicapului si reducerea diferentelor. Credeti insa ca ar indrazni cineva sa propuna asa ceva?!

+2 (8 voturi)
1mike
8.05.2019, 09:54:12

Asta nici nu stie ce vorbeste. Euro Bobo (Bourgeois-bohème). Pune in aplicare planul lui Macron?

+2 (8 voturi)
Roman liber
8.05.2019, 09:54:28

Golanie !!! Nu ar fi mai bine ca salariul minim in UE sa fie 1000 Euro ? Ca doar preturile la combustibil si alimente este cam la fel in toata UE !!!

+1 (9 voturi)

Vezi toate comentariile (41)