VIDEO „Şi tu ai nişte bani puşi deoparte la Pilonul II“. Campania prin care românii pot afla cât au strâns la pensia privată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 7,25 milioane de români au în acest moment fonduri de peste 10 miliarde euro acumulate la Pilonul II de pensii, iar administratorii au lansat o campanie prin care aceştia îşi pot cunoaşte drepturile cu privire la pensia privată.

Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) anunţă lansarea unei noi campanii de informare şi educare cu privire la pensiile private obligatorii din România – „Şi tu ai nişte bani puşi deoparte la Pilonul II”. Campania îşi propune creşterea gradului de educare a populaţiei cu privire la drepturile pe care le au în calitate de proprietari de pensie privată Pilon II. 

Exact ca banii găsiţi într-o haină îmbrăcată la începutul unui anotimp, noua campanie APAPR atrage atenţia participanţilor la Pilonul II că ceea ce au acumulat în conturilor lor individuale, de-a lungul timpului, este bine pus deoparte. Indiferent de momentul de start al contribuţiei, participanţii la Pilonul II sunt proprietarii acestei sume, care va putea fi accesată în momentul în care ating vârsta legală de pensionare şi care va completa cu succes pensia de stat (Pilonul I). Contribuţiile acumulate în conturile individuale de Pilon II ale participanţilor sunt investite permanent de administratorii de fonduri pentru a fi înmulţite. 

Administratorii Pilonului II gestionează, în prezent, fonduri de pensii de 10,2 miliarde de euro în beneficiul a 7,25 de milioane de români, obţinând în toată perioada de funcţionare un randament mediu anualizat de peste 8%, cel mai ridicat dintre toate sistemele similare din Europa. 

„Pilonul II reprezintă cea mai mare acumulare istorică de capital românesc, care este folosit de fondurile de pensii pentru a finanţa în mod eficient atât creşterea economică şi crearea de locuri de muncă din România, cât şi nevoile curente ale statului român”, afirmă APAPR.

Participanţii la Pilonul II pot afla atât fondul de pensie la care contribuie lunar, cât şi suma pe care au acumulat-o în cont, accesând www.proprietardepensie.ro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite