Şeful BM: Severitatea crizei globale depinde de posibilitatea găsirii unor noi surse de energie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Administraţia Prezidenţială / David Malpas în vizită la Bucureşti
Foto: Administraţia Prezidenţială / David Malpas în vizită la Bucureşti

David Malpas a declarat că ţările dezvoltate din Europa caută să obţină surse de energie, inclusiv gaze naturale lichefiate, care altfel ar merge către ţările în curs de dezvoltare.

Lumea se confruntă cu o criză energetică, iar gravitatea acesteia va depinde, parţial, de găsirea unor noi surse de aprovizionare cu combustibil care să înlocuiască exporturile ruseşti. Această opinie a fost exprimată joi de preşedintele Băncii Mondiale (BM), David Malpas.

„În timp ce lumea reduce dependenţa de energia rusă, noi provizii vor fi vitale”, a spus el în timpul unui discurs difuzat de bancă. După cum a adăugat Malpas, criza prin care „trece lumea nu este de scurtă durată”. „Severitatea acesteia va depinde de furnizarea [de energie] în întreaga lume”, a subliniat el.

Preşedintele Băncii Mondiale a declarat că ţările dezvoltate din Europa caută să obţină aprovizionarea cu susrse alternative de energie, inclusiv cu gaz natural lichefiat, care altfel ar merge către ţările în curs de dezvoltare.

"Cred că cea mai bună soluţie ar fi un nou sistem de aprovizionare cu energie. O soluţie mai puţin optimă ar fi redistribuirea aprovizionării existente, pentru că ar fi nedrept. Cele mai bogate şi mai dezvoltate ţări vor obţine ceea ce îşi doresc, dar altele vor avea o lipsă”, a explicat Malpas

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite