Business Internaţional

articolul anterior articolul urmator

„Acord istoric” încheiat de statele din Organizaţia Mondială a Comerţului

0
8 Dec 2013 03:46:12
Autor: Radu Eremia
Directorul general al OMC, Roberto Azevedo, şi ministrul Comerţului din Indonezia, Gita Wirjawan. FOTO: AP
Directorul general al OMC, Roberto Azevedo, şi ministrul Comerţului din Indonezia, Gita Wirjawan. FOTO: AP

Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), reunită pe insula indoneziană Bali, a anunţat sâmbătă că a aprobat acordul privind liberalizarea schimburilor comerciale.

Ministrul Comerţului din Indonezia, Gita Wirjawan, este cel care a anunţul oficial al acestui acord în faţa delegaţiilor a 159 de state membre. „Pentru prima dată în istorie, OMC şi-a păstrat, cu adevărat, promisiunile”, a declarat la scurt timp directorul general al OMC, brazilianul Roberto Azevedo.

OMC a estimat că „pachetul de măsuri de la Bali” va permite realizarea de schimburi comerciale în valoare de 1.000 de miliarde de dolari, precum şi numeroase de locuri de muncă în următorii ani.

Acordul realizat sâmbătă, primul de acest tip de la crearea OMC în 1995, este un „pas important” spre realizarea unui vast program de liberalizare a schimburilor comerciale lansat încă din 2001, la Doha, dar care au rămas pe o line moartă.

„Acest acord a fost crucial. Un eşec ar fi însemnat sfârşitul OMC”,  a afirmat şi ministrul Comerţului fin Franţa, Nicole Bricq. De asemenea, Uniunea Europeană, prin vocea comisarului european de Comerţ Exterior, Karel De Gucht, a salutat decizia de la Bali: „OMC iese din întuneric şi revine la succesul acţiunii multilaterale. Astăzi am Salvat OMC şi pachetul de la Bali”, a adăugat reprezentantul UE.

Acordul încheiat la Bali reprezintă, însă, mai puţin de 10% din programul de reforme lansat la Doha, iar o parte din participanţi şi-au manifestat îngrijorarea pentru viitorul OMC, în cazul în care ceea ce a fost decis sâmbătă, nu va putea fi pus în practică.

Pachetul de măsuri minim din cadrul reformelor Doha vizează trei domenii: agricultura – cu angajamentul de a reduce subvenţiile la export, ajutorul pentru dezvoltare  şi „facilitarea comerţului” – măsură care are drept scop reducerea birocraţiei la frontiere.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările