Acţiunile Vodafone au scăzut cu 4,2%, în urma informaţiilor privind achiziţia operatorului de cablu Liberty Global, proprietarul UPC România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Titlurile Vodafone au scăzut astăzi cu 4,2%, în urma informaţiilor privind posibila achiziţia a operatorului de cablu Liberty Global, proprietarul UPC România, din cauza îngrijorărilor privind datoriile noului grup.

O fuziune cu Liberty Global ar duce la crearea unei companii de telefonie, internet şi televiziune evaluată la peste 130 miliarde dolari.

Liberty Global are o capitalizare de 39,4 miliarde dolari şi datorii totale de 41,1 miliarde dolari, rezultate în urma a mai multor achiziţii pe piaţa de internet din Europa, potrivit calculelor Bloomberg.

Vodafone are, la rândul său, o capitalizare de 94 miliarde dolari şi a dus şi ea o politică agresivă de achiziţii în ultimii ani, cea mai recentă tranzacţie fiind cumpărarea, în luna martie, a companiei spaniole Grupo Corporativo Ono, pentru 7,2 miliarde de euro.

De altfel, directorul general al Vodafone Group, Vittoria Colao, a declarat recent că Liberty Global ar putea fi o achiziţie bună, pe care ar lua-o în considerare în cazul unui preţ corect.

Probleme tehnice

Reprezentanţii Vodafone poartă discuţii la nivel intern privind potenţialele probleme de ordin financiar şi legal generate de tranzacţia cu Liberty Global, potrivit surselor menţionate şi citate de Bloomberg.

De asemenea, operatorul britanic de telefonie încearcă să determine gradul de sprijin din partea acţionarilor în cazul unei tranzacţii care ar implica un schimb de acţiuni.

Vodafone nu a început discuţii oficiale cu reprezentanţii Liberty Global, nu sunt garanţii că cele două companii vor ajunge la un acord, iar problemele principale privesc aspectele legate de evaluarea companiilor şi de primirea aprobărilor din partea autorităţilor de reglementare, au spus sursele.

BT Group vrea companii de telefonie mobilă

Vodafone se află sub presiune, după ce BT Group, liderul de servicii broadband din Marea Britanie, a dezvăluit că analizează o posibilă achiziţie a companiei O2, divizia locală de telefonie mobilă a grupului spaniol Telefonica, dar şi cumpărarea operatorului wireless EE, deţinut de Orange şi Deutsche Telekom.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite