Americanii reglementează activitatea bloggărilor din cauza reclamei ascune. Vor fi obligaţi să spună dacă recenziile despre produse şi servicii sunt pe bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile de peste Ocean vor ca bloggării şi starurile de pe YouTube sau Facebook să nu mai facă reclamă ascunsă produselor şi să spună clar când primesc bani pentru a le promova
Autorităţile de peste Ocean vor ca bloggării şi starurile de pe YouTube sau Facebook să nu mai facă reclamă ascunsă produselor şi să spună clar când primesc bani pentru a le promova

O agenţie guvernamentală a SUA vrea să reglementeze activitatea bloggărilor şi a celebrităţilor online, după ce a constatat că aceştia fac reclamă ascunsă şi induc în eroare consumatorii, fără a preciza cititorilor sau privitorilor că au relaţii comerciale directe cu producătorii de bunuri şi servicii la care fac recenzii.

Influenţa tot mai mare a acestora în deciziile de cumpărare ale oamenilor de rând a determinat Federal Trade Comission (Comisia Federală pentru Comerţ – n.r.) să se implice în rezolvarea problemei. 

FTC a acuzat deja săptămâna aceasta Warner Bros, parte a conglomeratului media Time Warner, că a încheiat contracte cu bloggări prin care stipula ca aceştia să facă recenzii pozitive pentru jocul „Middle Earth: Shadow of Mordor“, iar aceştia nu au precizat că sunt plătiţi, conform Reuters.

Unul dintre cei prezentaţi de către FTC că nu a precizat faptul că este plătit de Warner Bros este megastarul Felix Kjellberg, cunoscut pe YouTube sub pseudonimul PewDiePie.

De asemenea, în primăvară, FTC acuza retailerul Lord & Taylor că a plătit 50 de „factori influenţi“ pentru a posta poze pe Instagram cu ei purtând haine dintr-o colecţie a companiei. Aceştia nu precizau însă că au primit rochiile în cauză şi sume de mii de dolari pentru a face publicitate retailerului.

FTC vrea ca publicitarii şi companiile care folosesc mediul online să urmeze aceleaşi reglementări ca şi cele care îşi fac reclamă în mediile clasice. Acestea prevăd dezvăluirea plăţilor sau compensaţiilor primite de cineva pentru a promova un produs.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite