Apple, acuzată că ar fi restricţionat plăţile online

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană afirmă că are informaţii potrivit cărora Apple ar fi restricţionat plăţile online pentru achiziţiile de bunuri şi servicii prin intermediul aplicaţiilor sau site-urilor comercianţilor, încălcând legislaţia europeană în domeniul concurenţei.

Informaţiile privind restricţionarea plăţilor prin intermediul aplicaţiilor sau a site-urilor comercianţilor este verificată acum de reprezentanţii Comisiei Europene, aceştia cerându-le companiilor de vânzări online să spună dacă li s-a cerut că folosească doar serviciul de plăţi mobile al companiei americane, Apple Pay, se arată într-un document obţinut de Reuters, scrie news.ro.

Lansat în octombrie 2014, serviciul de plăţi mobile Apple Pay face parte din strategia Apple de diversificare a operaţiunilor faţă de vânzările de dispozitive. Serviciul este disponibil în peste 50 de ţări la nivel global, inclusiv în peste 20 de state din Uniunea Europeană.

Chestionarul întreabă dacă companiile au avut obligaţia contractuală de a permite o anumită metodă de plată şi dacă aceste contracte au inclus condiţii de integrare a serviciului Apple Pay îm aplicaţiile şi site-urile lor.

Autorităţile de reglementare au dorit să afle dacă Apple a respins aplicaţiile comercianţiilor ca fiind incompatibile cu termenii şi condiţiile pentru integrarea Apple Pay în aplicaţiile lor.

Comisia a confirmat că a cerut informaţii de la participanţii din piaţă.

Apple nu a răspuns imediat solicitării de comentarii din partea Reuters.

Criticii au reclamat de mult timp existenţa unui cip NFC pe iPhone care face ca Apple Pay să fie selectat automat atunci când un utilizator de iPhone plăteşte pentru bunuri şi servicii, excluzând serviciile de plată ale companiilor concurente.

Alerte recente apărute pe iPhone-uri, care întrebau utilizatorii dacă vor să instaleze Apple Pay pee dispozitivele lor au dus la apariţia unor proteste.

Într-un interviu acordat anul trecut de comisarul pentru Concurenţă Margrethe Vestager, aceasta a spus că ar putea investiga Apple dacă vor exista plângeri oficiale.

Apple este deja ţinta unei plângeri din partea serviciului suesez de streaming pentru muzică Spotify, care afirmă că Apple limitează companiile concurente de streaming. Comisia trebuie să decidă dacă va începe o investigaţie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite