Blocajul economic din China, provocat de politica anti-COVID, s-ar putea întinde pe cinci ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
China covid coronavirus FOTO Shutterstock

Blocajul economic din China, provocat de politica anti-Covid, s-ar putea întinde pe cinci ani, potrivit unor informaţii preluate de The Guardian.

Autorităţile din Beijing au stârnit confuzie şi au alarmat populaţia după ce au anunţat că politica strictă zero-Covid ar putea fi în vigoare pentru următorii cinci ani şi ar putea implica inclusiv teste obligatorii în masă şi restricţii de călătorie, relatează The Guardian.

Anunţul, publicat luni după-amiază, a fost atribuit lui Cai Qi, secretarul de la Beijing al Partidului Comunist Chinez.

”În următorii cinci ani, Beijingul va cunoaşte neîncetat normalizarea prevenirii şi controlului epidemiei”, preciza textul iniţial.

Anunţul a fost postat pentru prima dată de Beijing Daily şi republicat de alte agenţii de presă de stat. S-a răspândit pe reţelele sociale, dar ulterior menţiunea de ”cinci ani” a fost eliminată din majoritatea publicaţiilor online, iar un hashtag aferent de pe platforma Weibo a fost şters.

Beijingul s-a angajat să menţină şi să îmbunătăţească ”gestionarea strictă a mecanismului comun de coordonare a prevenirii şi controlului” a oraşului şi a sistemului de răspuns în situaţii de urgenţă, inclusiv a celor concepute pentru a opri răspândirea virusului prin ”izolare, management şi control... de îndată ce apar transmisii”.

De asemenea, politica presupune continuarea inspecţiilor rezidenţiale stricte, ”normalizarea” testărilor regulate şi gestionarea intrării şi ieşirii în oraş.

Autorităţile chineze, sub îndrumarea preşedintelui Xi Jinping, au angajat în mod repetat ţara să respecte politica zero-Covid, în pofida faptului că restul lumii a ales să înveţe populaţiile să coexiste cu virusul sau au relaxat restricţiile.

Anunţul de luni şi modificarea ulterioară au stârnit furie şi confuzie în rândul locuitorilor din Beijing. Majoritatea comentatorilor din mediul online nu au părut să fie surprinşi de această decizie.

”Numărătoare inversă pentru a scăpa din China”, a scris un utilizator pe Weibo.

”Scopul final al luptei împotriva epidemiei este revenirea la viaţa normală şi se pare că toată lumea a uitat de acest lucru”, a menţionat un altul.

Un hashtag referitor la menţiunea ”în următorii cinci ani Beijingul va cunoaşte neîncetat normalizarea epidemiei şi controlul” a fost vizualizat de aproape 1 milion de utilizatori înainte de a fi şters câteva ore mai târziu.

Autorităţile nu au clarificat declaraţia sau eliminarea menţiunii perioadei de cinci ani. Unii observatori au sugerat că expresia ”cinci ani” a fost un termen folosit adesea în anunţurile guvernamentale, dar care părea a fi o cronologie în acest context sau că a fost adăugat în mod eronat de către editorul anunţului, potrivit Beijing Daily.

Duminică, Beijingul a anunţat că şcoala va începe în format fizic. De asemenea, autorităţile din Shanghai nu au raportat niciun caz nou în weekend, pentru prima dată din luna martie.

Cu toate acestea, ameninţarea impunerii unei carantine bruşte sau a restricţiilor de călătorie persistă. Săptămâna trecută, oraşul sudic chinez Shenzhen a izolat un cartier şi mai multe clădiri rezidenţiale, după ce a fost raportat un singur caz. Duminică, carantina a fost extinsă în privinţa locurilor de divertisment şi parcurilor, deoarece numărul cazurilor a crescut la 12.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite