Câţi bani au pierdut miliardarii din declinul puternic al burselor. Peste 114 miliarde de dolari s-au „evaporat“ în 24 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Declinul puternic al burselor americane a ras peste 114 miliarde de dolari din averilor celor mai bogaţi 500 de oameni din lume în mai puţin de 24 de ore, cel mai puternic lovit fiind Warren Buffett, cel de-al treilea cel mai bogat om din lume, scrie Bloomberg.

Potrivit publicaţiei, îngrijorările privind inflaţia iau acum locul optimismului dat de reducerea impozitelor ce a avut loc recent în SUA, care a alimentat creşterile în luna ianuarie.

Miliardarul Warren Buffett, cel de-al treilea cel mai bogat om din lume şi şef al Berkshire Hathaway, a fost cel mai puternic lovit de declin, pierzând 5,1 miliarde de dolari, potrivit indicelui Bloomberg Billionaires. Berkshire este cel mai mare acţionar al Wells Fargo & Co., companie a cărei cotaţii a scăzut cu 9,2%, cel mai mare declin din indicele S&P 500.

Buffett, în vârstă de 87 de ani, a fost unul din cei 18 miliardari din clasamentul Bloomberg care a pierdut peste 1 miliard de dolari într-o zi.

Averea lui Mark Zuckerberg, şeful Facebook, a scăzut cu 3,6 miliarde de dolari, fiind al doilea cel mai mare declin.

Nici directorul executiv al Amazon, Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, nu a fost imun la masacru. Averea sa a scăzut cu 3,3 miliarde de dolari, până la 116,4 miliarde de dolari, ca urmare a scăderii cu 2,8 la sută a acţiunilor companiei de retail. Larry Page şi Sergey Brin, şefi ai companiei Alphabet, au pierdut fiecare câte 2,3 miliarde de dolari.

Declinul de luni a urmat unei scăderi mai modeste care a avut loc vineri şi care a şters 68,5 miliarde dolari din averile celor mai bogaţi 500 de oameni din lume.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite