Ce măsuri va lua Austria pentru a reduce dependenţa de gazele ruseşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Guvernul Austriei a decis miercuri să îşi majoreze rezervele strategice de gaze la 58,5%, cât să acopere consumul timp de două luni de iarnă, pentru a reduce dependenţa de Rusia, în perspectiva unei posibile opriri a furnizării, relatează agenţia EFE.

Potrivit sursei citate, acest plan, care trebuie aprobat de Parlament, prevede, de asemenea, conectarea tuturor instalaţiilor de înmagazinare la reţeaua de gazoducte austriece şi renunţarea la capacităţile pe care companiile nu le utilizează.

În acest fel, rezerva strategică de gaze va creşte cu 7,4 TWh, de la 12,6 TWh în prezent la 20 TWh (plus 58,7%), ceea ce va permite acoperirea consumului timp de două luni de iarnă, informează Agerpres.

Volumul suplimentar de gaze din rezerva strategică austriacă nu va proveni din surse ruseşti, scopul fiind de a reduce dependenţa de Rusia, de unde provine 80% din cantitatea importată.

„Măsura va reduce semnificativ dependenţa de gazul rusesc", a spus ministrul Energiei, Leonore Gewessler, după Consiliul de Miniştri.

Austria încearcă să îşi diminueze dependenţa de Rusia după invazia din Ucraina şi ameninţările privind o posibilă oprire a furnizărilor, deşi Guvernul a subliniat că găsirea unor surse alternative va dura câţiva ani.

Austria are în prezent 25 TWh de gaze în depozite, inclusiv companiile private, ceea ce reprezintă 26% din capacitatea de înmagazinare totală şi se estimează ca, în următoarele luni, să crească la 80%, după cum prevede un plan aprobat pentru a face faţă unei posibile penurii de gaze.

Proiectul legislativ trebuie să primească şi aprobarea Parlamentului, unde are nevoie de o majoritate de două treimi. Toate partidele sprijină iniţiativa, exceptând formaţiunea ultranaţionalistă FPO, cunoscută pentru apropierea de Rusia. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite