Criză energetică în Venezuela: Autorităţile au decretat ziua de vineri liberă, pentru a economisi electricitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Venezuela este statul cu cele mai mari rezerve dovedite de petrol din lume, înaintea unor ţări ca Arabia Saudită, Iranul, Irakul sau Rusia. FOTO: AP
Venezuela este statul cu cele mai mari rezerve dovedite de petrol din lume, înaintea unor ţări ca Arabia Saudită, Iranul, Irakul sau Rusia. FOTO: AP

Preşedintele Venezuelei Nicolas Maduro a declarat că zilele de vineri vor fi libere în lunile aprilie şi mai. Această măsură face parte din eforturile ţării de a economisi electricitate, în urma secetei prelungite care a afectat funcţionarea hidrocentralelor.

Planurile de conservare a energiei includ şi obligativitatea mall-urilor şi hotelurilor să îşi asigure electricitatea din surse proprii timp de 9 ore pe zi.

Marii producători industriali trebuie la rândul lor să îşi reducă consumul cu 20%, a spus Maduro, notează News.ro.

„Acest plan pe 60 de zile va permite ţării să traverseze cea mai dificilă perioadă. Cer tuturor familiilor, tinerilor, să participe la acest plan cu disciplină, conştiinţă şi colaborare totală, pentru a face faţă acestei situaţii extreme“ de secetă, atribuită fenomenului El Nino.

Anunţul vine după ce Maduro a prelungit sărbătoarea de Paşte cu trei zile, la o săptămână. Nu este clar dacă săptămâna de lucru de patru zile include sau nu şi angajaţii din sectorul privat.

Autorităţile au raţionalizat curentul electric şi apa de mai multe luni şi au cerut cetăţenilor să evite risipa, pe măsură ce Venezuela se confruntă cu o secetă prelungită, ceea ce a dus la scăderea masivă a producţiei din hidrocentrale.

Socialiştii de la putere au dat vina atât pe fenomenul El Nino şi pe încălzirea globală, dar şi pe „sabotaje“din partea inamicilor politici, în vreme ce criticii aduc în discuţie lipsa lucrărilor de mentenanţă şi planificarea proastă.

Venezuela suferă din cauza penelor controlate care lasă fără electricitate serviciile publice şi populaţia cu zilele. Anterior, Guvernul a redus programul de lucru la instituţiile publice şi numărul de ore de shopping la malluri pentru a economisi energie.

Zilele libere vor duce la scăderea presiunii pe reţeaua electrică.

Venezuela este statul cu cele mai mari rezerve dovedite de petrol din lume, înaintea unor ţări ca Arabia Saudită, Iranul, Irakul sau Rusia. Venezuela este afectată şi de preţul mic al barilului de ţiţei, care a scăzut de la 115 dolari în 2014 la doar 40 de dolari. Autorităţile de la Caracas au solicitat, alături de Rusia, o întâlnire a marilor producători de petrol din lume pentru a ajunge la un consens privind îngheţarea producţiei. Un număr de 15 state au decis să participe la întâlnire, aceasta urmând să aibă loc la Doha, în Qatar, în data de 17 aprilie. Iranul a eliminat, însă, orice îngheţare a producţiei până nu ajunge la o producţie zilnică de 4 milioane de barili pe zi, cât avea înainte de impunerea sancţiunilor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite