Directorul concediat al Boeing primeşte compensaţii şi bani de pensie de zeci de milioane de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dennis Muilenburg Foto Epa Efe
Dennis Muilenburg Foto Epa Efe

Demis în scandalul prăbuşirii avioanelor 737 Max, Dennis Muilenburg, directorul general al Boeing, va părăsi compania cu 62 de milioane de dolari reprezentând compensaţii şi prestaţii de pensie, fără a primi însă şiindemnizaţie de concediere.

Pe lângă cei 62 de milioane de dolari reprezentând compensaţii şi prestaţii de pensie, Muilenburg deţine opţiuni pentru acţiuni în care a investit în 2013, a precizat Boeing. La preţul de la închiderea şedinţei bursiere de vineri, acţiunile deţinute de şeful demis al Boeing valorează 18,5 milioane de dolari, scrie Agerpres.

Preşedintele Boeing, David Calhoun, va ocupa funcţiile de director general şi preşedinte începând din data de 13 ianuarie 2020.

Din martie 2019, avioanele Boeing 737 MAX, cel mai bine vândut model al constructorului american, au interdicţie de zbor la nivel mondial după două catastrofe aeriene care au avut loc în decurs de cinci luni şi în care a fost suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor (MCAS) menit să împiedice intrarea avionului în picaj.

Grupul aeronautic american spera că avionul său va reintra în serviciu până la finalul acestui an după modificările efectuate la sistemele software şi în programele de pregătire a piloţilor, dar la începutul lunii decembrie Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA) a anunţat că nu va aproba reluarea zborurilor avioanelor 737 MAX înainte de 2020.

Din cauza problemelor cu 737 MAX, livrările de avioane Boeing s-au redus la jumătate. În perioada ianuarie-noiembrie 2019, Boeing a livrat 345 de avioane, faţă de 704 avioane în aceeaşi perioadă a anului trecut. Comparativ, rivalul european Airbus a livrat un număr de 725 de avioane în primele 11 luni ale anului trecut. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite