Dragon Oil ar putea cumpăra compania Petroceltic, cu operaţiuni în Algeria şi România, pentru 800 de milioane de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorul de energie Dragon Oil a oferit 800 de milioane de dolari pentru a achiziţiona compania Petroceltic, înregistrată în Irlanda, care efectuază operaţiuni de explorare în sectorul românesc al Mării Negre, însă motivul principal îl reprezintă operaţiunile din Algeria, unde aceasta deţine un câmp de gaze naturale.

Conducerea Dragon Oil, companie înregistrată în Marea Britanie şi listată pe bursa din Londra, are nevoie de aprobarea acţionarului majoritar pentru a putea ajunge la un acord cu Petroceltic, scrie Reuters. Petroceltic a anunţat deja că va accepta oferta celor de la Dragon Oil. „Petroceltic ar aduce rezerve suplimentare pentru Dragon Oil în zone de interes pentru noi“, a declarat unul dintre purtătorii de cuvânt ai Dragon Oil. Aceasta intenţionează să ofere 230 de pence pe acţiune, cu 35% mai mult decât preţul mediu al titlurilor Petroceltic.

Acţiunile Petroceltic au urcat cu 20,6% pe bursa din Londra, iar titlurile Dragon Oil au scăzut cu 0,3%, în urma anunţului făcut de Petroceltic.

Unul dintre principalele active ale Petroceltic este câmpul de gaze Ain Tsila din Algeria. Astfel, prin preluarea companiei irlandeze, Dragon Oil şi-ar consolida prezenţa în Algeria, unde a primit o nouă licenţă de explorare pentru petrol şi gaze săptămâna trecută, în asociere cu Enel din Italia.

Rezultate nesatisfăcătoare la explorările din România

În România, Petroceltic deţine 40% dintre drepturile comerciale asupra blocurilor Ex-28 Est Cobălcescu şi Ex-27 Muridava în sectorul românesc al Mării Negre şi este operatorul lucrărilor de explorare din aceste perimetre, care se întind pe o suprafaţă totală de aproximativ 2.000 de kilometri pătraţi.

Petroceltic are un buget de investiţii de 27 de milioane de dolari pentru perimetrele din România, unde intenţionează să foreze trei puţuri de exploatare. Compania a obţinut în octombrie 2011 licenţe de exploatare pentru o perioadă iniţială de trei ani, care poate fi extinsă cu până la şapte ani.

În primele şase luni ale acestui an, Petroceltic a înregistrat cheltuieli de exploatare în valoare totală de 64,3 milioane de dolari, dintre care 8,1 milioane de dolari pentru forarea celui de-al doilea puţ în perimetrele din România, potrivit raportului financiar al companiei.

Puţul Muridava-1 a fost forat la finele primului trimestru, la o adâncime de 2.747 metri. Costul lucrării a fost amortizat, deoarece nu au fost descoperite suficiente cantităţi de hidrocarburi pentru a începe exploatarea comercială, potrivit companiei.

Mai puteţi citi:

  

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite