E oficial: Ucraina îşi va restructura datoria publică şi va cere 15 miliarde de dolari de la deţinătorii de obligaţiuni. FMI va acorda 17,5 miliarde de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Industria ucraineană este afectată de conflictul cu insurgenţii din estul ţării, sprijiniţi de Rusia cu arme
Industria ucraineană este afectată de conflictul cu insurgenţii din estul ţării, sprijiniţi de Rusia cu arme

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a aprobat un program de finanţare în valoare de 17,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, pe patru ani, pentru a ajuta statul să nu intre în incapacitate de plată, pe fondul conflictului cu rebelii pro-ruşi, scrie Bloomberg.

Ajutorul face parte dintr-un program mai amplu de 40 de miliarde de dolari, care ar trebui să includă sprijin din partea Statelor Unite şi Uniunii Europene şi economii de 15 miliarde de dolari din restructurarea datoriei publice a statului ucrainean.

Board-ul FMI, care reprezintă cele 188 de state membre, a aprobat programul, a declarat directorul general al Fondului, Christine Lagarde, într-un comunicat.

Guvernul de la Kiev anticipează că economia s-ar putea contracta în acest an cu până la 11,9%, din cauza conflictului din estul ţării care efectează industria.

Noul program cu FMI înlocuieşte programul pe doi ani convenit în aprilie anul trecut, evaluat la acea dată la 17 miliarde de dolari. Guvernul de la Kiev a accesat 27% din fondurile disponibile.

„Programul actual oferă fonduri mai mari, mai mult timp, mai multă flexibilitate şi termeni mai avantajoşi pentru Ucraina. Programul este ambiţios şi implică riscuri, în special legate de conflictul din estul ţării“, a spus Lagarde.

Aprobarea programului permite Ucrainei să înceapă negocierile cu deţinătorii de obligaţiuni guvernamentale.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite