Efectul sancţiunilor impuse Rusiei: Rosneft nu va mai explora în Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rosneft a suspendat în mod voluntar licenţa de cercetare geologică, explorare şi producţie de petrol în partea de est a Mării Negre din cauza sancţiunilor. Cererea companiei a fost aprobata de Agenţia Federală pentru Utilizarea Subsolului din Rusia (Rosnedra), transmite TASS.

Anterior, şeful „Rosneft“, Igor Secin, a anunţat începerea forajului în estul Marii Negre împreună cu compania Eni din Italia la sfârşitul lunii decembrie – începutul lunii ianuarie. Cu toate acestea, „în condiţii macroeconomice negative şi a restricţiilor dictate de sancţiuni, în această etapă proiectul este ineficient din punct de vedere economic“, explica compania intr-un comunicat.

„În plus, pe piaţa de servicii petroliere lipsesc navele de foraj şi echipamente conforme cerinţelor dictate de companie, care să pună în aplicare proiectul de realizare a sondelor în zona de sud a perimetrului petru care companie detine autorizatie“, – se arata in comunicatul „Rosneft“.

Ziarul „Vedomosti“ a explicat ca conform condiţiilor licenţei obtinute de „Rosneft“ in estul Marii Negre, compania trebuia sa efectueze studii seismice până în 2018 pe cel puţin 1.000 de km pătraţi şi până în noiembrie 2022 sa finalizeze construcţia a cel puţin două sonde de prospectare.

Rosneft şi Eni au convenit asupra acestui parteneriat strategic în 2012. Conform acordului, Eni trebuia să finanţeze exclusiv activitatea de explorare, investiţia totală în proiect fiind cuprinsă între 50 şi 55 miliarde de dolari.

La mijlocul lunii septembrie, conducerea UE a prelungit până la 15 martie 2018 sancţiunile sectoriale impotriva Rusiei. În special, a fost extinsă interdicţia de finanţare de către instituţiile UE a trei societăţi energetice ruse de stat – Rosneft, Transneft şi Gazprom Neft.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite