Enel iese din România şi piaţa se întreabă cui vinde. Pe RWE i-a întrebat careva?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO econtext.ro
FOTO econtext.ro

Anunţul Enel privind decizia de a-şi vinde toate operaţiunile din România a surprins se pare pe toată lumea, doar pe ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, nu. Cel mai amuzant este că sunt lansate către consultanţi întrebări-fluviu despre motivele ieşirii Enel şi potenţialii cumpărători, acestea venind din partea unor ziare care vor să umple “spaţiul de emisie” sau să arate că ţin cald subiectul.

Deşi pe unele din aceste ziare observăm în ultimele zile advertoriale privind extinderea (sau reextinderea) afacerilor RWE în România, se pare că nimeni nu i-a întrebat dacă vor prelua parţial sau integral operaţiunile Enel de pe piaţa locală.

În condiţiile în care statul tocmai a privatizat 51% din Electrica, încă se mai pun întrebări dacă statul ar putea prelua o parte din operaţiunile Enel din România. Mai ales că înaintea demarării IPO-ului Electrica au fost scoase din holdingul Electrica toate participaţiile minoritare deţinute la companiile de energie controlate de E.ON şi Enel.

Cele mai multe participaţii minoritare ale Electrica au fost incluse în noua compania SAPE, de fapt doar cele de la companiile controlate de Enel, întrucât E.ON a preluat de la Electrica participaţiile minoritare în E.ON Energie România şi E.ON Moldova Distribuţie, prin intermediul holdingului E.ON România.

În plus, Enel are o cotă de piaţă în România similară cu cea a Electrica, de circa o treime, ceea ce îl face un jucător imposibil de preluat de către statul român, care ar ajunge să controleze peste două treimi din piaţa distribuţiei de energie, în condiţiile în care discuţiile cu FMI şi CE se poartă pentru privatizarea celorlalte companii din portofoliu.

O surpriză “anunţată”

Chiar dacă piaţa a fost surprinsă peste măsură de anunţul celor de la Enel de a ieşi din România, ministrul delegat pentru Energie se aştepta la o asemenea decizie.

“Intenţia noii conduceri a Grupului Enel de a-şi diminua prezenţa în străinătate nu reprezintă o surpriză pentru noi. Din punctul de vedere al statului român, ne propunem ca toate obligaţiile asumate de Enel în contractele de privatizare să fie respectate integral în continuare”, a declarat Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie, citat de Agerpres.

Pe lângă faptul că nu s-a arătat deloc surprins de ieşirea celor de la Enel, ministrul a spus că urmăreşte ca obligaţiile Enel să fie respectate, iar exitul înseamnă că obligaţiile vor fi transferate către un nou acţionar. Aceasta declaraţie semnalează cumva excluderea statului din lista potenţialilor cumpărători ai activelor Enel din România, întrucât ar însemna ca statul să se urmărească pe el însuşi să respecte obligaţiile preluate de la Enel.

RWE se întoarce

Pe de altă parte, observăm că un mare jucător din energie a reintrat de ceva timp în România şi spune că vrea să se extindă, iar asta o face chiar prin advertoriale pe site-urile ziarelor care se întreabă dacă statul ar putea prelua din activele Enel sau cine altcineva ar putea fi cumpărător.

Citiţi continuarea articolului pe www.econtext.ro

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite