Ca să transporţi o pală de turbină eoliană trebuie, în primul rând, să tai prin fibra de sticlă folosind un ferăstrău industrial încrustat cu diamante pentru a crea trei piese suficient de mici pentru a putea fi legate de o tractor-remorcă, scrie Bloomberg.

Depozitul de deşeuri municipale din Casper, Wyoming, este locul final de odihnă pentru 870 lame ale căror zile de producere a energiei regenerabile s-au încheiat. Fragmentele tăiate arată ca oase de balenă decolorate, cuibărite una în cealaltă.

„Asta-i tot pentru această iarnă. Ne vom ocupa de restul la primăvară”, ”, spune tehnicianul de deşeuri Michael Bratvold, care urmăreşte un buldozer cum îngroapă palele pentru totdeauna în nisip.

Zeci de mii de lame îmbătrânite sunt coborâte din turnurile de oţel ale turbinelor eoliene din întreaga lume şi majoritatea nu au unde să fie depozitate decât în depozitele de deşeuri. Numai în SUA, aproximativ 8.000 vor fi eliminate în fiecare an, în următorii patru ani.

Potrivit BloombergNEF, Europa, care are această problemă de mai mult timp, coboară aproximativ 3.800 de pale anual, până cel puţin în 2022.

Iar situaţia se va înrăutăţi: majoritatea turbinelor eoliene au fost construite acum mai bine de un deceniu, când instalaţiile reprezentau mai puţin de o cincime faţă de acum.

Construite pentru a rezista la vânturile uraganelor, lamele nu pot fi uşor zdrobite, reciclate sau refăcute. Acest lucru face să fie nevoie de urgentă de alternative de locuri în care să fie depozitate. În SUA există doar o mână de depozite de deşeuri care le acceptă, în Lake Mills, Iowa; Sioux Falls, Dakota de Sud; şi Casper, unde sunt îngropate în stive care ajung la o adâncime de 9 de metri.

„Lama turbinei eoliene va rămâne acolo pentru totdeauna. Majoritatea depozitelor de deşeuri sunt considerate un mormânt uscat”, afirmă Bob Cappadona, directorul operaţional al unităţii nord-americane a Veolia Environnement SA din Paris, care caută modalităţi mai bune de a face faţă deşeurilor masive produse de turbinele eoliene.

„Ultimul lucru pe care vrem să-l facem este să creăm şi mai multe provocări de mediu”, afirmă el.

Pentru a preveni schimbările climatice catastrofale provocate de arderea combustibililor fosili, multe guverne şi corporaţii au promis să folosească doar energie verde până în 2050. Energia eoliană este una dintre cele mai ieftine moduri de a atinge acest scop.

Electricitatea provine din turbinele care învârt generatoare. Modelele moderne au apărut după embargo-ul din 1973 asupra petrolului arab, când deficitul energetic a obligat guvernele occidentale să găsească alternative la combustibilii fosili. Prima fermă eoliană din SUA a fost instalată în New Hampshire în 1980, iar California a lansat mii de turbine la est de San Francisco de-a lungul Trecătoarei Altamont.

Primele modele erau scumpe şi ineficiente, învârtindu-se rapid şi la altitudine joasă. După 1992, când Congresul a trecut un credit fiscal, producătorii au investit în designuri mai înalte şi mai puternice. Tuburile de oţel s-au ridicat la o înălţime de aproape 80 de metri şi au purtat pale de fibră de sticlă. Un deceniu mai târziu, General Electric a construit un model de 1,5 MW – destul cât să alimenteze 1.200 de gospodării cu o briză serioasă – care a devenit un standard al industriei.

Energia eoliană nu foloseşte deloc carbon şi aproximativ 85% din componentele turbinei, inclusiv oţelul, cablurile de cupru, electronica şi angrenajul pot fi reciclate sau refolosite. Însă este dificil să scapi de palele de fibră de sticlă. Unele dintre ele fiind la fel de lungi cât un teren de fotbal, utilajele mari pot căra doar câte una, ducând la costuri de transport prohibitive pe distanţe mari. Oamenii de ştiinţă încearcă să găsească modalităţi mai bune pentru a separa răşina de fibre sau să recicleze bucăţi mai mici sub formă de granule sau plăci.

În Uniunea Europeană, care reglementează în mod strict materialele ce ajung în depozitele de deşeuri, unele pale sunt incinerate în cuptoare producătoare de ciment sau în centrale electrice. Însă energia produsă este slabă şi inegal distribuită iar arderea fibrei de sticlă emite poluanţi.

Într-un proiect pilot de anul trecut, Veolia a încercat să le macine într-un praf, urmărind să extragă chimicale. „Am ajuns la nişte idei nebune. Vrem să facem din asta o afacere sustenabilă. Există mult interes”, a precizat Cappadona.

Un start-up, Global Fiberglass Solutions, a dezvoltat o metodă de a sparge palele şi a le presa în granule şi plăci de fibră care să fie folosite pentru podele şi pereţi. Compania a început producţia de mostre la o fabrică din Sweetwater, Texas, lângă cea mai mare concentraţie de ferme eoliene de pe continent. Firma plănuieşte o altă operaţiune în Iowa.

„Putem procesa 99,9% dintr-o pală şi putem trece prin aproape 6.000-7.000 de pale pe an per fabrică”, a declarat diectorul general Don Lilly. Compania a acumulat un inventar de pale strânse în aproape un an, ce sunt pregătite de tocat şi reciclat, pe măsură ce creşte cererea, potrivit acestuia. „Când vom începe să vindem mai mult constructorilor, vom putea lua mai multe. Acum doar ne pregătim”, a declarat el.

Până atunci, gropile de gunoi municipale şi comerciale vor prelua majoritatea deşeurilor, despre care Asociaţia Americană de Energie Eoliană din Washington spune că este soluţia cea mai sigură şi mai ieftină.

„Palele turbinelor eoliene aflate la sfârşitul vieţii lor operaţionale sunt sigure pentru depozitarea în gropi de gunoi, spre deosebire de deşeurile care vin de la alte surse de energie, şi reprezintă o mică parte din totalul deşeurilor solide municipale provenite din SUA”, potrivit unui comunicat transmis de grup. Acesta arată un studiu al Institutului pentru Cercetarea Energiei Electrice care estimează că toate deşeurile de pale până în 2050 ar echivala aproximativ 0,015% din toate rezidurile solide municipale care au umplut gropile de gunoi doar în 2015.

În Iowa, Waste Management Inc. „a lucrat îndeaproape cu companiile de energie regenerabilă pentru a produce o soluţie în cazul procesării, reciclării şi depozitării palelor turbinelor de vânt”, a afirmat Julie Ketchum, o purtătoare de cuvânt. Compania se ocupă de înlăturarea tuturor palelor pe care le primeşte, cu până la 10 camioane pe zi care le transportă către groapa de gunoi a companiei, în Lake Mills.

În Wyoming, la umbra unui munte acoperit cu zăpadă, se află oraşul Casper, unde fermele eoliene reprezintă atât oportunităţi cât şi capcane ale tranziţiei de la combustibilii fosili. Oraşul trecut prin perioade de boom şi recesiune a fost înfiinţat la sfârşitul secolului XIX. La sud, barurile care sunt şi magazine de alcool primesc fumătorii şi clienţii băutori de zi. Sus pe o pantă domoală la nord, un club de tragere se laudă cu un poligon specific de cowboy. Peste drum, groapa de gunoi întinsă freamătă iar turbinele eoliene se învârt uşor la orizont. Ele se înalţă deasupra sondelor de foraj petrolier, cunoscute drept măgarii legănaţi.

„Oamenilor de prin preajmă nu le place schimbarea. Ei văd turbinele eoliene ca ceva care dăunează cărbunelui şi petrolului”, spune Morgan Morsett, un barman de la Frosty’s Bar & Grill.

Însă oraşul primeşte 675.000 de dolari pentru a găzdui palele turbinelor pe termen nedeterminat, ceea ce poate plăti îmbunătăţirile aduse locurilor de joacă şi altor servicii. Managerul gropii de gunoi, Cynthia Langston, spune că palele sunt mult mai curate când vine vorba de depozitare decât echipamentul petrolier aruncat, iar Casper este mulţumit să primească miile de pale de la trei ferme eoliene locale deţinute de PacifiCorp. Facilitatea lui Warren Buffet a înlocuit palele orginale şi turbinele cu modele mai mari şi mai puternice după un deceniu de operare.

Deşi recunoaşte că îngroparea palelor pentru totdeauna nu este ideală, Bratvold, tehnicianul de deşeuri speciale, a fost surprins de o parte din reacţiile negative când o fotografie a unor livrări a devenit virală vara trecută. Pe reţelele sociale, unii utilizatori au luat peste picior inabilitatea de a recicla ceva ce este promovat ca fiind bun pentru planetă, şi au sugerat să fie refolosite ca legături la zidul de frontieră sau ca acoperiş pentru un adăpost.

„Reacţiile au fost imediate şi neinformate. Criticii au spus că au crezut că turbinele eoliene ar trebui să fie bune pentru mediul înconjurător şi cum ar putea fi sustenabile dacă ajung într-o groapă de gunoi?”, a spus Bratvold.

„Cred că facem ceea ce trebuie”, a adăugat el.

Între timp, Bratvold şi colegii săi au pus deoparte mai multe pale iar în lunile ce vor veni, vor experimenta cu metode de a le diminua şi mai mult urmele. Au încercat buncăre, berme şi chiar casarea lor cu buldozere, însă şenilele alunecau pe suprafeţele netede. Nu prea este timp de pierdut. Primăvara este pe drum şi când va sosi, marşul implacabil al palelor se va relua.