„Facebook-ul Chinei“, gigantul IT Tencent Holdings, cumpără producătorul finlandez  de jocuri Supercell pentru 8,6 miliarde de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gigantul IT Tencent Holdings, unul dintre cele mai mari grupuri de tehnologie din China, va cumpăra pachetul majoritar de acţiuni la producătorul de jocuri Supercell de la conglomeratul telecom japonez Softbank, tranzacţia fiind evaluată la 8,6 miliarde de dolari.

Supercell este o companie din Finlanda, care a realizat anul trecut, cu doar 180 de angajaţi, un profit brut de 880 de milioane de euro la o cifră de afaceri de 2,38 miliarde de euro, fiind cea mai profitabilă companie din ţară, potrivit Reuters.

Citiţi şi Colegii îl băteau cu pietre la şcoală, acum este miliardar. Povestea excentricului care a realizat cea mai profitabilă investiţie din istorie

Compania a făcut senzaţie cu jocul de strategie „Clash of Clans“ (Ciocnirea Clanurilor – n.r.), care se menţine de ani buni în topul celor mai utilizate jocuri pentru dispozitive mobile. Alte jocuri realizate de către companie sunt „Boom Beach“ şi „Hay Day“.

Citiţi şi Apple se vrea un mic Uber. Gigantul american investeşte un miliard de dolari în Didi Chuxing, varianta chinezească a Uber

Tencent va achiziţion 84,3% din Supercell printr-un consorţiu deţinut integral, inclusiv pachetul de 72,2% controlat de către grupul telecom japonez Softbank. Aceasta este una dintre cele mai mari tranzacţii din lume din domeniul jocurilor video.

"Marea lichidare" la Softbank

Pentru Softbank, aceasta este cea de-a treia vânzare masivă din ultimele luni, după ce grupul a vândut anterior acţiuni în valoare de 10 miliarde de dolari la retailerul online chinez Alibaba şi şi-a lichidat cota de acţiuni pe care o mai avea la producătorul de jocuri pentru mobil Gungho Online Entertainment pentru 685 milioane de dolari. Softbank a recurs la aceste vânzări de active pentru reducerea datoriilor. Acestea din urmă au crescut puternic în anul 2013, după ce grupul nipon a achiziţionat 80% din acţiunile grupului telecom Sprint din SUA pentru 22,2 miliarde de dolari.

Citiţi şi Uzina secretă în care Larry Page, cofondator al Google, produce maşini zburătoare

Supercell îşi va menţine independenţa operaţională, iar compania va rămâne în Finlanda.

„Facebook-ul“ Chinei

Deşi puţin cunoscut în Occident, grupul Tencent Holdings este un gigant al internetului în China. Acesta deţine aplicaţia de mesageri eWeChat, care are peste 600 de milioane de utilizatori în lume, în special în China. WeChat, însă, este mult mai mult decât o aplicaţie de mesagerie, devenind o platforma în sine. Tencent îi adaugă cu o viteză ameţitoare tot felul de servicii online, inclusiv unele de comerţ online şi de plăti prin intermediul aplicaţiei. De altfel, banca franceză Credit Lyonnais estima în 2014 că valoarea WeChat este de cel puţin 60 de miliarde de dolari.

Citiţi şi E oficial: Facebook îi va spiona pe internet chiar şi pe cei care nu utilizează reţeaua socială. „Din punctul de vedere al democraţiei, Zuckerberg e un dictator“

De asemenea, deţine portalul QQ şi programul de mesagerie cu acelaşi nume, care rivalizează cu Yahoo Messenger şi care au peste 800 de milioane de utilizatori.

De la League of Legends la acţiuni deţinute la Blizzard

Concomitent, Tencent deţine acum majoritatea acţiunilor la Riot Games – creatorul celebrului joc League of Legends, mai deţine o cota minoritară la Epic Games – cunoscută pentru motorul grafic Unreal, dar şi o cota minoritară de 6% în cadrul Activision Blizzard, producător de jocuri extrem de cunoscut pentru francizele StarCraft, WarCraft, World of Warcraft, Diablo sau Call of Duty.

Citiţi şi Cum a fost Apple cât pe-aci să deţină serialul Urzeala Tronurilor, supereroii Batman şi Superman, dar şi CNN şi Cartoon Network

În 2014, Tencent a raportat preluarea unei cote de 28% în producătorul sud-coreean de jocuri CJ Games pentru 500 de milioane de dolari.

Extindere în comerţul online şi la motoare de căutare

Dar nu numai aici, căci Tencent se se află peste tot: acum doi ani a făcut o injecţie de 300 de milioane de dolari pentru preluarea unui pachet de 20% din Youku – „YouTube-ul Chinei“. 

Citiţi şi O firmă din Marea Britanie a realizat un dispozitiv care te electrocutează când exagerezi cu shoppingul

Mai departe, Tencent a preluat cu 180 de milioane de dolari 15% din Leju Holdings – o companie care oferă servicii imobiliare, dar şi un pachet de 15% în JD.com, cel de-al doilea retailer online al Chinei, după Alibaba. 

În fine, în 2013, Tencent a investit 448 de milioane de dolari în motorul de căutare Sohu.com, ceea ce i-a conferit un pachet de 36,5% din acţiuni.

Citiţi şi Internetul, ultima redută luată cu asalt de către giganţii Chinei

Publicaţia VentureBeat descria în 2012 conglomeratul Tencent ca şi cum ai pune sub acelaşi acoperiş AOL, Facebook, Skype, Yahoo, Gmail, Norton şi Twitter.

În 2015, capitalizarea de piaţă a Tencent a atins 200 de miliarde de dolari pentru prima oară în istorie.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite