„Trebuie să lucrăm împreună pentru a ne reduce consumul şi a recâştiga spaţiu de manevră”, au declarat directorii generali ai Engie, EDF şi Total, într-o scrisoare deschisă publicată înziarul săptămânal Journal du Dimanche.
Scrisoarea semnată de Catherine MacGregor de la Engie, Jean-Bernard Levy de la EDF şi Patrick Pouyanne de la TotalEnergies menţionează scăderi puternice ale livrărilor de gaze din Rusia, precum şi generarea limitată de electricitate din cauza problemelor de întreţinere.
Franţa intenţionează să-şi umple depozitele de gaze până la începutul toamnei, a declarat joi premierul Elisabeth Borne.
Presa franceză a relatat în martie că guvernul a purtat discuţii cu TotalEnergies cu privire la creşterea capacităţii de a primi GNL, după ce Statele Unite au declarat că sunt pregătite să mărească livrările către Europa.
„Dacă vom acţiona încă din vară, vom putea fi mai bine pregătiţi la începutul iernii viitoare, în special pentru păstrarea rezervelor noastre de gaze”, au spus directorii companiilor energetice în scrisoarea lor, adăugând că eforturile de a limita consumul ar trebui să fie ”imediate, colective şi masive”.
Ei au citat propriile eforturi de a găsi noi surse de gaze şi de a construi un terminal plutitor de gaze naturale lichefiate (GNL) în portul nordic Le Havre.
Franţa şi-a extins recent mecanismul de reglementare a preţurilor gazelor până la sfârşitul anului. Iniţial programat să se desfăşoare până la sfârşitul lunii iunie, sistemul este menit să limiteze efectele creşterii preţurilor energiei asupra puterii de cumpărare a consumatorilor.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
3 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Ce pacat cal-am impuscat pe CEASCA !eL a fost un vizionar cu reducerile de consum,atunci l-am injurat cu totii,acum bravi conducatori ai Europei NE CER ACELASI LUCRU !,dar acum am devenit pupincuristi si aplaudam frenetic genialeLle sanctiuni ale UE,care sunt platite de fapt nu de rusi ci de romani si de toti aplaudacii din UE !,Sigur ca CEAUSESCU rade cu hohote in mormant 1spunand ASA VA TREBUIE !!! si astep[tati ca raul inca urmeaza....!Aplaudati fratilor toate tampeniile ,ca de fapt la asta ne pricepem de pe vremea lui CEASCA, si ce e mai dureros i-am cooptati pe toti din UE 1dAR ACUM PE CINE SA IMPUSCAM ???
Pe aia ii intereseaza doar banii, ca nu o sa mai aibe ei bani de salarii nesimtite si iahturi. Daca ii durea asa de mult ar fi inceput repede un program de "inarmare" cu panouri solare a fiecarei case, scoli, spital, institutie publica, etc, etc. Chiar credeti ca nu sunt bani ? Sunt dar nu se vrea, ca daca omul are panou solar atunci nu mai cumpara de la ei ba chiar le vinde lor, deci mai putini bani pt engie si restu.
În timp ce autoritatile incita si încurajeaza achizitia de masini si trotinete electrice :)))